Timpul inceputului.
Intre doua persoane ramane mai mult decat fascinatia inceputului, decat vraja cu care il descoperi pentru prima data pe celalalt, ca nu e totul doar o forma de egoism in doi pe o anumita perioada de timp sau doar obisnuinta de a fi cu "el" sau "ea" pentru ca e mai comod si, sigur, pentru ca e mai putin complicat.
Toate inceputurile sunt magice si au acea stangacie plina de farmec. Ratiunea nu-si are locul in iubire. Amestecul si incoerenta aproape hilara de sentimente, ce compun iubirea, nu au de-a face cu rationalitatea. In asteptarea "ei", treci de la starea de bucurie la cea de timiditate, nervozitate, falsa nepasare, frustare, dorinta, tristete si, din nou, bucurie. In ce consta atractia asta fatala, de te-a tulburat in asemenea masura?! Cuvintele. Cuvintele au o forta a lor care nu trebuie subestimata. Fiecare dintre noi ne lasam vrajiti de cuvinte, de poezia si sentimentele pe care le ascund sau le mascheaza. E un "joc" de descoperire reciproca, de incantatoare tatonare. Comunicarea creaza acea complicitate jucausa, nedefinita si nevoia de a stii despre ea, de a-i dezvalui misterul. Se adauga, evident, o atractie fizica care poate fi imediata sau o descoperi in timp si creste dorinta de o vedea cat mai des, de a-ti petrece mai mult timp cu ea, de a impartasi, de a-i privi ochii, zambetul. Si se intampla acel ceva, acea bataie de inima mai puternica pe care o ai cand ii intalnesti privirea. Te surprinzi urmarindu-i absorbita gesturile, miscarile. O vrei in preajma ta si pentru tine. Cine a iubit sau crede ca a iubit, trebuie sa fi trait acele momente de inceput, "penibil-amuzante", cand in prezenta persoanei dorite, emotia te invadeaza si iti rastoarna toata fiinta, toate gesturile, cuvintele. Emotia te incordeaza si ti-e teama ca o sa explodezi, nu te mai recunosti si devii brusc neindemanatic, stangace si zapacit. Incerci sa-ti controlezi miscarile involuntare, aiurite ale trupului si ti-e ciuda pe tine pentru lipsa asta de control, cam neasteptata. Ai impresia ca pana si obiectele din jurul tau se transforma in obstacole, menite sa te incurce si sa te puna in situatii dintre cele mai stanjenitoare. Si tot ce-ti doresti e sa fii tu insati, ea sa nu-ti observe incordarea si stangaciile, lucrurile sa se intample normal, firesc. Dar totul te da de gol: tonul si tremurul vocii, transpiratia palmelor, roseata care-ti coloreaza obrajii, gesturile precipitate, mana care nu te mai asculta si varsa cafeaua pe masa, scuzele care accentueaza si mai mult ridicolul situatiei, cuvintele nepotrivite care dintr-odata capata o individualitate a lor, un cu totul alt inteles decat cel dorit de tine. Esti constient de toate astea, iti impui sa fii mai rational, mai relaxat, mai detasat. Incet, reusesti sa te desprinzi de incercarea de a-ti controla nervozitatea si observi cu o deosebita placere ca stangaciile tale sunt si ale ei. Nu esti singurul! E o zapaceala reciproca, ea simte la fel...
Mi-e dor de un inceput... mereu, sa simt, sa respir, sa visez, trairi unice, mereu, mereu...
Toate inceputurile sunt magice si au acea stangacie plina de farmec. Ratiunea nu-si are locul in iubire. Amestecul si incoerenta aproape hilara de sentimente, ce compun iubirea, nu au de-a face cu rationalitatea. In asteptarea "ei", treci de la starea de bucurie la cea de timiditate, nervozitate, falsa nepasare, frustare, dorinta, tristete si, din nou, bucurie. In ce consta atractia asta fatala, de te-a tulburat in asemenea masura?! Cuvintele. Cuvintele au o forta a lor care nu trebuie subestimata. Fiecare dintre noi ne lasam vrajiti de cuvinte, de poezia si sentimentele pe care le ascund sau le mascheaza. E un "joc" de descoperire reciproca, de incantatoare tatonare. Comunicarea creaza acea complicitate jucausa, nedefinita si nevoia de a stii despre ea, de a-i dezvalui misterul. Se adauga, evident, o atractie fizica care poate fi imediata sau o descoperi in timp si creste dorinta de o vedea cat mai des, de a-ti petrece mai mult timp cu ea, de a impartasi, de a-i privi ochii, zambetul. Si se intampla acel ceva, acea bataie de inima mai puternica pe care o ai cand ii intalnesti privirea. Te surprinzi urmarindu-i absorbita gesturile, miscarile. O vrei in preajma ta si pentru tine. Cine a iubit sau crede ca a iubit, trebuie sa fi trait acele momente de inceput, "penibil-amuzante", cand in prezenta persoanei dorite, emotia te invadeaza si iti rastoarna toata fiinta, toate gesturile, cuvintele. Emotia te incordeaza si ti-e teama ca o sa explodezi, nu te mai recunosti si devii brusc neindemanatic, stangace si zapacit. Incerci sa-ti controlezi miscarile involuntare, aiurite ale trupului si ti-e ciuda pe tine pentru lipsa asta de control, cam neasteptata. Ai impresia ca pana si obiectele din jurul tau se transforma in obstacole, menite sa te incurce si sa te puna in situatii dintre cele mai stanjenitoare. Si tot ce-ti doresti e sa fii tu insati, ea sa nu-ti observe incordarea si stangaciile, lucrurile sa se intample normal, firesc. Dar totul te da de gol: tonul si tremurul vocii, transpiratia palmelor, roseata care-ti coloreaza obrajii, gesturile precipitate, mana care nu te mai asculta si varsa cafeaua pe masa, scuzele care accentueaza si mai mult ridicolul situatiei, cuvintele nepotrivite care dintr-odata capata o individualitate a lor, un cu totul alt inteles decat cel dorit de tine. Esti constient de toate astea, iti impui sa fii mai rational, mai relaxat, mai detasat. Incet, reusesti sa te desprinzi de incercarea de a-ti controla nervozitatea si observi cu o deosebita placere ca stangaciile tale sunt si ale ei. Nu esti singurul! E o zapaceala reciproca, ea simte la fel...
Mi-e dor de un inceput... mereu, sa simt, sa respir, sa visez, trairi unice, mereu, mereu...
Comentarii
Trimiteți un comentariu