Gânduri în noapte

Ataraxia devine o stare de spirit atunci când toate sforţările de a rezolva, de a soluționa, de a dialoga ajung în derizoriu, fie ca urmare a promisiunilor false, fie în urma refuzului grosolan. Omul îşi judecă propria condiție ca fiind plăcută sau neplăcută proporțional cu fericirea sau nefericirea resimțite în interior. în consecință, există cinci stări mentale: fericire, durere, apatie, pace şi bucurie adevărată. Valurile prinse de o furtună în mijlocul oceanului se înalță vijelios, apoi se retrag şi formează un hău şi tot aşa, până când furtuna încetează şi ele se dizolvă în ocean. La fel este şi mintea. Bucuriile şi durerile reprezintă suişurile şi coborâşurile minții, iar golurile dintre ele sunt indiferența sau plictiseala. Acestea sunt primele trei stări mentale. Îmi amintesc acum de un citat, de la marele Mihalkov, “Teme-te însă de indiferența. Căci prin tăcerea ei, prin consimțământul ei tacit, te ucide şi te trădează în acelaşi timp”. Dincolo de aceste prime trei stări – fer...

Fiecare pasionat de tehnologie a dorit, măcar o data în viata, sa pună mana pe un astfel de portabil, sa simtă și sa vadă ce înseamnă Apple Premium și OS X. Nu exista un grad de comparație, obiectiv, când vorbești despre Mac și Wintel, pentru ca fiecare deschidere a acestei mașini cu mar “muscat” aduce un sentiment de forță și eleganta.  A explica ce înseamnă Mac fără a arata pe viu este o încercare temerara care generează curiozitate, pentru ca aici, la noi, cultura Microsoft a împins în subconștient tare tehnologice și utilizarea facila a unui singur brand! Practic și tehnic, o mașină Apple este o proba de inginerie de top, fiind proiectata după canoane care îmi aduc aminte de aviație și siguranța zborului.   Când te-ai convins, așteptarea are alte valori spatio-temporale, o nerăbdare se instalează și ești la rândul tău “muscat” de mar. Atunci, niciodată după bugetul dat, începi sa alegi, sa ponderezi dorința cu necesitatea reala și cu activitățile ce poți sa le faci cu ajut...

Prieteniile ne fac semne de apropiere pe care nu știe nimeni sa le scrie. Ne apleac ă ca pe niște turnuri de sticla spre semnele si deplas ă rile pe care ne înc ă p ăț ân ă m sa le refuzam, onorabil. Ne înclin ă si ne supun ca nuielele care închid intr ă rile în ruine. Facem m ă t ă nii cu gândul inimii si prinsori cu mintea de pe urma, ar ă tând smerenie buturugii care r ă stoarn ă nu doar o situație, ci întreaga viata, când spunem nu din convingere. Din când în când, primim extemporale, negând cu obstinație ca nu toate ni se cuvin si refuzurile primite sunt de fapt daruri care ne aduc reala imagine personala, fata de cei care nu pot tine ritmul si cauta spuze de negație. Si ne trezim în dimineți în care singura sarcina e aceea de a trai cu plec ă rile neanunțate ale celor care oricum nu știu sa stea prea mult. Si mototoli, si nec ă jiți, înțelegem ca nu e suficient sa rostim cu voce tare numele celui fugit. Poate pentru ca, atunci când dispare, se închide ca o umbrela, se stinge ...

Citesc pe undeva, un blog ce se naște acum, despre tango.  Este un dans cu un temperament specific, pe o melodie foarte ritmata si calda. La începutul secolului XIX tango-ul era un dans feminin, nu era un dans de pereche asa cum este astăzi. Tango-ul de societate își are originile în barurile claselor de jos din Buenos Aires. Povestea lui, un tango de istorie, începe cu gauchos din Argentina. Purtau cizme mari de piele si miroseau urat. Călăreau toată ziua si de aceea mergeau cu genunchii îndoiți. Frecventau baruri de noapte foarte aglomerate si dansau cu fetele de acolo.  Din moment ce gauchos nu se spălau si miroseau urat, fetele dansau în partea dreapta a partenerului si își țineau capul aplecat spre spate. Mana lor dreapta stătea pe soldul stâng al partenerului cautând portmoneul ca răsplată pentru dansul ce îl ofereau. Localul era aglomerat, cu mese mici si rotunde, asa ca perechea dansa în jurul lor sau printre ele.  Dansul a fost răspândit în întreaga Europa, ...

Ma gândesc ca era bine sa zbor, sa plutesc în văzduh, printre nori. În cerul albastru, demodat de albastru, fără compuși pe baza de plumb sau fără nici urma de gaura în ozon. Asa cum a fost el la începuturile lumii, cerul, liniștea și legea naturii.  Demult odată, la începuturile lumii cerul era atât de jos, încât oamenii îl puteau atinge cu mana și dădeau chiar cu capul în el. Simplu nu era. Unii se mai supărau, alții, mai înalți, umblau cu capul în nori și se împiedicau. Ce mai, una peste alta erau vremuri altfel decât cele pe care tu și cu mine le cunoaștem. Si cum erau atât de jos norii, oamenii obișnuiau sa agate de ei tot felul de lucruri. Unii agățau acolo ustensile, alții relele, câțiva hainele la uscat,...