O privire peste umăr.

Prieteniile ne fac semne de apropiere pe care nu știe nimeni sa le scrie. Ne apleacă ca pe niște turnuri de sticla spre semnele si deplasările pe care ne încăpățânăm sa le refuzam, onorabil. Ne înclină si ne supun ca nuielele care închid intrările în ruine. Facem mătănii cu gândul inimii si prinsori cu mintea de pe urma, arătând smerenie buturugii care răstoarnă nu doar o situație, ci întreaga viata, când spunem nu din convingere. Din când în când, primim extemporale, negând cu obstinație ca nu toate ni se cuvin si refuzurile primite sunt de fapt daruri care ne aduc reala imagine personala, fata de cei care nu pot tine ritmul si cauta spuze de negație. Si ne trezim în dimineți în care singura sarcina e aceea de a trai cu plecările neanunțate ale celor care oricum nu știu sa stea prea mult. Si mototoli, si necăjiți, înțelegem ca nu e suficient sa rostim cu voce tare numele celui fugit. Poate pentru ca, atunci când dispare, se închide ca o umbrela, se stinge ca o veioza, se arde ca un pai, surzește ca un om. Si rămânem cu o privire peste umăr, pe furiș, întrebându-ne ce schimba un om când ii vrei binele!

Umerii n-au fost croșetați unul lângă altul, împreună. De aceea, întotdeauna plângem doar pe cate unul. Si totuși, când se ridica neștiutori, o fac simultan si uniți, întâi ca niște culmi de dealuri, apoi ca niște creste de munți. Poate, din aceasta cauza, detestam sa aruncam o plecăciune de atenție, un ciot din privire peste umăr. Uitam ca asa devenim nuanță închisă din duhul unei lumini, uitam ca devenim niște ocne umbroase sau niște umbrele deschise sub ploi care s-au terminat demult. Deși uneori le prevestim, coboram fruntea si încovoiem sufletul în încercarea de a îndupleca o păcătoasă de inima. Si-atunci ca niște oameni simpli, gata sa ofere altcuiva cheia unui palat, recunoaștem ca ne învârtim ca după soare în jurul aceleia care ne-a permis sa simțim pulpe de stele, coltul lumii într-o palma sau zâmbetul de după o vulva fierbinte. Peste umăr de noi sunt imboldurile si înflăcărările care ne ascund evenimente menite sa se întâmple. Peste umăr de noi sunt femeile pe care le adoram ca pe niște Eve mai mici, șchioape în orgolii si rănite în frumuseți albastre, cu care nu mai traversam de mana. Peste umăr de noi sunt apele albastre pline cu oameni necăjiți si nevoia de a ne întoarce de unde plecam, un cap aplecat pe umăr. Te indemn, oriunde ai fi, sa privești peste umărul tău. Chiar dacă nu e sărutat sau răsfățat, pentru ca ai refuzat, nu-l trata drept un paravan pentru ce nu ți-e ușor sa vezi, dincolo de vise. Pentru ca dincolo de umărul tău sunt fantasmele tale cu umeri, din cauza cărora, seara de seara te rogi pentru privirile mele întoarse spre tine!