Gânduri în noapte

Cum să spun, cum să ating, cum să manifest, cum să cred?! Cum să fac să stea timpul pe loc, cum să arât că e mai bine, cum să decontez că sunt doar 48? Cum să exprim că nu m-am schimbat ci doar m-am rafinat? Cum să arăt că timpul e doar o metaforă și moartea n-o cunoaște nimeni și nimeni nu a relatat de ce avem frica idioată asociată cu ea? Cum să mă afișez mâine și cum să distribui bucurie? Cum să mulțumesc de urări când nu știu cum este la 48? Cum să desfac șampania și cum să țin un scurt moment? Cum sa mă distrez altfel decât în cei 47 de ani trecuți? Cum se bucură cei dragi și cum să le mulțumesc că mi-au fost alături? Habar n-am, o să improvizez cu vârsta, o sa deschid obloanele, o să râd, o să uit, o să fac planuri, o să chem prietenii, șamd! Special! Animat! Vivace! De ce? Să moară concurenta! Aiurea, glumesc! Sa trăiți minunat ca să va am prieteni și la următoarele aniversari! Parol!

Te știu! Te știu de ceva vreme! Sa tot fie vreo 47 și ma gândesc ca în curând m-am saturat sa te știu de 48. M-am saturat sa te vad în fiecare dimineață, în fiecare zi și fiecare an si, uneori, pe chipul oamenilor. Tu chiar nu ai măsură? Tu nu te uiți la tine? Nu vezi cum trece timpul? Ce mai vrei, ce mai ostenești, ce mai născocești? Nu poți lăsa sa vina rândul altora cu nici un chip și gândești ca mai ai multe de spus. Infantila abordare în zările tulburi de azi, aproape ne bunie când ai fi putut sa stai pe aproape de pensie dacă cumva aveai haine, militare. Pai acum ce facem? Te mai vad lunga vreme zi de zi și asta nu e problema cea mai grea, te vede toată lumea, fiecare în fel și chip, fiecare după vrere, după interes, după cum are chef, după cum are placere. Placere am zis, nu plăceri, nu inventa, nu visa! Mai bine sparge-mă, arunca-ma, înjură-mă, uită-mă! p.s. semnat, eu oglinda.