Vineri, seara.
Iarba e mereu mai verde de cealaltă parte a gardului. Care gard?! Nu țin minte sa fi întâlnit măcar o persoana care sa fie de acord cu ideea în sine, în schimb am întâlnit multi oameni care trăiesc după principiul asta. Si asta ma năpădesc de nervi, sau de plictiseala. Sau de toate cele ce-mi stârnesc o stare, deficitara, dar energica ca stimul. As spune vorbe, dar sloganul următor merge la fix, la șuetă de vineri seara: The grass is always greener on the other side...
As spune, acum, ca este seara de vineri la serviciu, lucruri ce ma frământă, rece dar persistent, într-o anumita zona:
Uneori nu-ți merge tocmai bine. Ești nemulțumit de casa ta prea mica, de mașina lipsa, de orașul mizerabil, de oamenii cretini care par sa se înmulțească în ciuda legilor firii, de câinele care ți-a blocat intrarea în casa și te amenință cu o excursie la spitalul de urgenta, de job-ul neinteresant și indispensabil etc. Daca nu te nemulțumesc în același timp, mai ai o raza de speranță. Dar arunci și tu un ochi în curtea lui Popescu. Si evident ca Popescu nu și-a scos nefericirile la grătar, ci numai preaplinul și preamăritul. Preafericitul Ionescu. Si-atunci tragi o înjurătură printre dinți și-ți spui ca la Ionescu e mai bine decât în curtea ta, eventual iți dorești sa fii și tu ca Ionescu cel din curte. Sau chiar el.
Alteori ți se face lehamite de țara asta, de nesfârșită sictireala pe care ne-o livrează politicienii, de nesfârșitele certuri de la coltul străzii în care riști sa fii implicat pur și simplu pentru ca respirai aerul din respectivul perimetru. De excrementele câinilor care te obliga sa te joci de-a cursa cu obstacole în fiecare dimineață și în fiecare seara și, în general, de fiecare data când ieși din casa. De sărăcie și delăsare, de mămăligi și pitipoance, de RATB și CEC, de litoralul jenant, de inundații și înzăpeziri, de furturile pe fata și mai ales de jafurile politicos deghizate în tranzacții și licitații, care iți răpesc ție posibilitatea de a trai și bine și demn în țara ta. Si atunci îți spui : “Da-o naibii, plec. Afara e mult mai bine.” Oare?!
Poate ești trist. Te-a părăsit partenerul, ți-a murit câinele, prietenii tai sunt niște imbecili fără inima sau nu sunt, nu ai cu cine sa ieși, nu ai cu cine sa mergi la un film, nu ai cu cine sa împărtășești diverse fericiri, nefericiri... Vecinii sunt antisociali, casierițele sunt antisociale, clubul e antisocial pentru ca tu, singur fiind, n-ajungi în club si-atunci evident ca nimeni din club nu vrea sa te cunoască. Si atunci te uiți la Ionescu, care e mai vesel, mai comunicativ, e înconjurat de oameni și n-are nicio problema. Niciodată. Lumea lui e plina de nori roz și tu îți dorești sa ai nori ca ai lui. Sau chiar aceiași nori.
E de bine. Ai prieteni, ai bani, ai mașină, ești sănătos, ești frumos, poate ești și deștept, problemele politice te lasă rece, economia merge bine cat timp tu ai din ce trai bine, partenerul tău e suportabil cat timp nu vorbește. Si totuși, mai vrei ceva. In alta parte ar fi mai bine, cu altcineva ar fi mai bine, daca ai mai avea un ceva ar fi mai bine, daca ai mai ști cate ceva ar fi și mai bine. Pana la urma, la tine iarba n-a fost cosita, s-a mai uscat pe alocuri, ti-au mai deranjat-o câinele și mașina, poate și nevasta. Mereu ceva e mai bine de cealaltă parte. Fie ca e vorba de Vasilica, fie ca e vorba de alt context.
Am întâlnit oameni aproape speriați de ideea de a fi mulțumiți cu ei înșiși. Oameni care se criticau în permanenta și mereu țineau sa puncteze ca e extraordinar ce faci, ce știi, ce ți se întâmplă și ca e un mare păcat ca ei sunt atât de lamentabili, au atât de puțin, fac atât de puține lucruri, cunosc un mare nimic. Evident, fiecare trebuie sa își dorească sa evolueze într-un fel sau altul. Trist e ca niciunul dintre acești oameni nu era lamentabil în vreun fel, inferior în vreun fel. Si niciunul nu reușea sa evolueze în vreun fel.
Pana la urma, de cealaltă parte a gardului s-ar putea sa se petreacă doar lucruri diferite, nu neapărat mai interesante, nu neapărat mai frumoase. Dar daca la tine în curte e bine, de ce să-ți tai singur iarba de sub picioare? Sau de ce privești la altul fără ca ție să-ți pese de aceste lucruri?
As spune, acum, ca este seara de vineri la serviciu, lucruri ce ma frământă, rece dar persistent, într-o anumita zona:
Uneori nu-ți merge tocmai bine. Ești nemulțumit de casa ta prea mica, de mașina lipsa, de orașul mizerabil, de oamenii cretini care par sa se înmulțească în ciuda legilor firii, de câinele care ți-a blocat intrarea în casa și te amenință cu o excursie la spitalul de urgenta, de job-ul neinteresant și indispensabil etc. Daca nu te nemulțumesc în același timp, mai ai o raza de speranță. Dar arunci și tu un ochi în curtea lui Popescu. Si evident ca Popescu nu și-a scos nefericirile la grătar, ci numai preaplinul și preamăritul. Preafericitul Ionescu. Si-atunci tragi o înjurătură printre dinți și-ți spui ca la Ionescu e mai bine decât în curtea ta, eventual iți dorești sa fii și tu ca Ionescu cel din curte. Sau chiar el.
Alteori ți se face lehamite de țara asta, de nesfârșită sictireala pe care ne-o livrează politicienii, de nesfârșitele certuri de la coltul străzii în care riști sa fii implicat pur și simplu pentru ca respirai aerul din respectivul perimetru. De excrementele câinilor care te obliga sa te joci de-a cursa cu obstacole în fiecare dimineață și în fiecare seara și, în general, de fiecare data când ieși din casa. De sărăcie și delăsare, de mămăligi și pitipoance, de RATB și CEC, de litoralul jenant, de inundații și înzăpeziri, de furturile pe fata și mai ales de jafurile politicos deghizate în tranzacții și licitații, care iți răpesc ție posibilitatea de a trai și bine și demn în țara ta. Si atunci îți spui : “Da-o naibii, plec. Afara e mult mai bine.” Oare?!
Poate ești trist. Te-a părăsit partenerul, ți-a murit câinele, prietenii tai sunt niște imbecili fără inima sau nu sunt, nu ai cu cine sa ieși, nu ai cu cine sa mergi la un film, nu ai cu cine sa împărtășești diverse fericiri, nefericiri... Vecinii sunt antisociali, casierițele sunt antisociale, clubul e antisocial pentru ca tu, singur fiind, n-ajungi în club si-atunci evident ca nimeni din club nu vrea sa te cunoască. Si atunci te uiți la Ionescu, care e mai vesel, mai comunicativ, e înconjurat de oameni și n-are nicio problema. Niciodată. Lumea lui e plina de nori roz și tu îți dorești sa ai nori ca ai lui. Sau chiar aceiași nori.
E de bine. Ai prieteni, ai bani, ai mașină, ești sănătos, ești frumos, poate ești și deștept, problemele politice te lasă rece, economia merge bine cat timp tu ai din ce trai bine, partenerul tău e suportabil cat timp nu vorbește. Si totuși, mai vrei ceva. In alta parte ar fi mai bine, cu altcineva ar fi mai bine, daca ai mai avea un ceva ar fi mai bine, daca ai mai ști cate ceva ar fi și mai bine. Pana la urma, la tine iarba n-a fost cosita, s-a mai uscat pe alocuri, ti-au mai deranjat-o câinele și mașina, poate și nevasta. Mereu ceva e mai bine de cealaltă parte. Fie ca e vorba de Vasilica, fie ca e vorba de alt context.
Am întâlnit oameni aproape speriați de ideea de a fi mulțumiți cu ei înșiși. Oameni care se criticau în permanenta și mereu țineau sa puncteze ca e extraordinar ce faci, ce știi, ce ți se întâmplă și ca e un mare păcat ca ei sunt atât de lamentabili, au atât de puțin, fac atât de puține lucruri, cunosc un mare nimic. Evident, fiecare trebuie sa își dorească sa evolueze într-un fel sau altul. Trist e ca niciunul dintre acești oameni nu era lamentabil în vreun fel, inferior în vreun fel. Si niciunul nu reușea sa evolueze în vreun fel.
Pana la urma, de cealaltă parte a gardului s-ar putea sa se petreacă doar lucruri diferite, nu neapărat mai interesante, nu neapărat mai frumoase. Dar daca la tine în curte e bine, de ce să-ți tai singur iarba de sub picioare? Sau de ce privești la altul fără ca ție să-ți pese de aceste lucruri?
Cursa cu obstacole e in fiecare zi, se intampla fiecaruia dintre noi, fie ca sunt sau excremente de caine pe asfalt sau nu. In principal obstacolele suntem noi insine, dar nu avem timp sa recunoastem asta. Si la urma urmei daca la Ionescu in curte iarba este mai verde, el e mai fericit ca mine si lui ii merge mai bine, ce mai conteaza restul mizeriei mele cotidiene?
RăspundețiȘtergereTu ce faci extraordinar Ionescu pentru mine?
Ca exista oameni nemultumiti, e bine, rau este cand cu totii dau vina pe altcineva atunci cand fac bilantul propriei nefericiri. Zic ca e bine, atunci cand nemultumit fiind, sa incerci sa te mobilizezi si sa gasesti solutii, sa cauti sa-ndrepti ceea ce merge prost. Stand si asteptand sa se intample vreo minune, pierzi timp, asa incat ai vreme (berechet) sa privesti alaturi, in curtea lui Ionescu.
RăspundețiȘtergere... Si poate ca acea iarba e doar mai verde pentru ca o privesc de la distanta. Daca-as intra in vorba cu Ionescu, poate ca as afla ca nici la el nu-s rezolvate toate, ci doar ca este mai activ decat mine si cu siguranta perseverent.