Construcţie...

Elementul de construcție vertical sau puțin înclinat, cu grosime mică în raport cu celelalte dimensiuni, executat din cărămizi, din blocuri de piatră etc., așezate ordonat unele peste altele și legate printr-un liant, sau din beton, destinat să limiteze, să separe sau să izoleze un spațiu ori să susțină alte elemente de construcție, alcătuind un perete, o îngrădire, o fortificație etc., se numește zid. Zidul, un hotar al delimitărilor noastre, un punct de reper intre ce este afara si ce rămâne înăuntru, miza unei raze ce se răsfrânge pe el, sprijinul plângerilor noastre, este mut. El știe mereu, rece, fără teama, ce separa, cat separa si cel mai important, de ce separa. Sunt ziduri ce ne despart. Nişte cărămizi suprapuse-n colierele distantei. Sunt ziduri prin care treci. Prost meșterite, dar bine privite. Sunt ziduri scunde. Le sărim golăneşte,ca pe doua șiruri de dinți. Sunt ziduri vechi. Oase istorice, roase de demolatorii fără succes. Sunt ziduri sfinte. Care îmbuca şuviţa de speranța a celor ce le plâng. Sunt ziduri mâzgălite. De lame sau carioci, de furii ori de bucuria mesajelor eterne. Sunt ziduri in construcție. Care apară sau doar separa priviri, pași, șanse. Sunt ziduri dărâmate. Transformate in ruine de negura vremii, in cetăţi de cei izgoniți. Sunt ziduri imaginare. Fortificații betonate, la care privești lung s-ajungi departe. Sunt ziduri care dor. Si atâţia care se izbesc sadic de ceea ce nu pot înfrunta. Sunt ziduri cu urechi. Deși nu toarnă nici un sunet spart, nici un plan,nici o minciuna. Sunt ziduri cu fermoar. Duse pana-n cer,mai sus de alte blocuri, mai sus de multe castele, mai sus de orice turla. Sunt acele ziduri ce se desfac precum un hanorac. A căror înălţime poate sfida răbdări atât timp cat deschiderea lor atârna de-un sir de lame potrivite. Sunt ziduri de suflet, ponegrite,dar curtate. Sunt giganți de piatra care sperie mămăligile de oameni. Sunt verticalităţile care ne obliga sa le trecem drepți. Sunt acele ziduri care nu-şi deschid şliţurile pentru o nevoie sau mai mult. Ci care la nevoie sunt deja descuiate ca doua paranteze, pentru a inaugura vernisajul reîntoarcerii,curajului. Sunt acele ziduri care se casca la comanda croitorului isteț care-a cusut fermoare in mugurii rocilor din temelie. Sunt zidurile scrijelite de grindina nemiloasa a celor ce n-au habar sa le prefacă din râşniţe in nestemate. Sunt zidurile ce-au înghițit praful înfăţişărilor tăioase,dar care n-au pierit in lupta cu tartrul de pe stema bunătăţii. Si care nu s-au învinețit de la spuma haimanalelor ce le-au luat in ras. Sunt zidurile oamenilor, care de dragul curții interioare muncesc o viață. Pentru săpunul ce ispitește fermoarul. Sunt zidurile celor mulți, celor timizi, celor lucizi si celor ce privesc tâmp trecerea vremurilor noastre…