Cioburi.
Gânduri sparte trec....
Sunt aromat de cuvântări pe care aş fi vrut să le făuresc, de pagini citite şi uitate, de fraze scrise şi șterse şi șterse şi scrise. Orașul noaptea nu e blând la revederi distanțate, îşi deschide brațele doar amanților fideli. Nu îmi mai întind nevroza neobrăzat în faţa curioșilor, năucirile mele au destinatari preciși. Mi-am categorisit gândurile - maladive, duioase, tăioase, neobrăzate în taste. Îmi port telefonul ca jurnal de bord. Scriu scurt, greu de înțeles ca citire otrăvită. Nu învăț, nu execut decizii, nu mă avânt. Doar palpez în tresăltări anonime, iar penelul îmi iubește arareori nebunia.
Nebunia nopții ma leagă de cuvinte sparte, aruncate, fără sensuri, crunta realitate, dracii scrisului în noime tulburi ma doboară. Ma uit pe strada, la dracu’ dara, doar un felinar arde, o lumina ce-mi rănește ochii și lasă sa străbată o poveste încâlcită, grava, rupta și lipita, doar cat sa înțeleagă o muta capra, un tăune și o iapa...
Exista momente în viata fiecăruia când contestam teoria divina și o îmbrățișăm pe cea a lui Darwin. Subscriu. Asa, din convingere!
Altfel spus ne tragem din primate, din animale care acționează fără a gândi și reacționează doar când le este invadat teritoriul, atât la propriu cat și la figurat. Care prefera sa stea singure în peșteri, grote, pe care le părăsesc strict pentru mâncare și sex.
Hai sa nu ne mai ascundem după degete și sa admitem ca sunt lucruri pe care nu le premeditezi, însă o data ce au prins o conotație negativa te depășesc și capitulezi.
Eu recunosc faptul ca nu sunt în măsură sa dau sfaturi si ca-mi asum responsabilități pe care nu le pot duce, dar sunt oricând dispus sa lămuresc de ce am intrat în hora sau de ce aleg sa dezertez. De aici și pretenția reciprocității.
Nu știu cat e o chestie apriorica sau cat o deprindem pe parcurs. Personal, n-am fost dintotdeauna asa. M-am ars cu ciorba și-am învățat sa suflu și-n iaurt. Mai bine sa previi decât sa tratezi. Prins în offside, intri rapid în ofensiva ca mijloc defensiv. Apropiații-mi cunosc jocul. Amatorii sunt dezarmați.
Am mizat mereu pe faptul ca pot sa ma exonerez de orice persoana din viata mea. Asa e! Am dovedit-o și confirmat-o de atâtea ori. Important e sa înveți de la fiecare cate ceva, sa ai arsenalul pregătit pentru orice eventualitate. Am mai spus-o si ma repet, lumea n-a început și nu se termina la mine sau la tine, însă efemerul merita exploatat la maxim.
Eu? Încă multa ura de răzbunat. Tu? Victima colaterala. Am pierdut doar trenul acesta împreună. Ne-om întâlni și-n alte gări, mai luminate.
Din când în când îmi abandonez cuvintele imaginilor.
Suntem lași. Dar dacă am fi fost viteji, înfrângerea ar fi întotdeauna mai dureroasa decât lașitatea cruda!
Am atâtea lucruri sa îți spun, doar pentru ca mi-as dori ca stii tot ce am sa-ți împărtășesc. Sa știu ca gândurile mele au răzbit întunericul mintii tale. Sa știu ca înțelegi ce înseamnă pentru mine ochii care nu se vad se uita și ca totuși e suficienta o întâlnire cu neajunsul tău sa reintri în înfrângerea ta.
Mi-ar plăcea sa-ți vorbesc despre Cutia Pandorei sau despre furcile caudine. Despre Bachus și despre Venus, despre ființă și neființă, despre agonie și despre extaz, despre cum a murit Dumnezeu în comedia umana. Despre cunoașterea paradiziaca și cea luciferica, despre drumurile care încep de la Adam și nu duc nicăieri.
Nu caut sa combat alegerile făcute de alții, caut sa combat lașitatea de a nu și le asuma. Lașitate care mi-o asum eu în schimb ca pe-o lovitura în orgoliu. De aici și regretul, cel mai urat sentiment. Posibil sa nu fi fost suficient de interesant, inteligent sau incredibil de minunat. Si atunci? Minte-ma! Dacă nu, te...
Simt o durere, sa fie în dos? Nu, e de rău acolo, e doar o durere ce seama a întrebare, mirare sau ce naiba e senzația aia de prea plin în fundul curții... Vorbe... rupte!
Sunt aromat de cuvântări pe care aş fi vrut să le făuresc, de pagini citite şi uitate, de fraze scrise şi șterse şi șterse şi scrise. Orașul noaptea nu e blând la revederi distanțate, îşi deschide brațele doar amanților fideli. Nu îmi mai întind nevroza neobrăzat în faţa curioșilor, năucirile mele au destinatari preciși. Mi-am categorisit gândurile - maladive, duioase, tăioase, neobrăzate în taste. Îmi port telefonul ca jurnal de bord. Scriu scurt, greu de înțeles ca citire otrăvită. Nu învăț, nu execut decizii, nu mă avânt. Doar palpez în tresăltări anonime, iar penelul îmi iubește arareori nebunia.
Nebunia nopții ma leagă de cuvinte sparte, aruncate, fără sensuri, crunta realitate, dracii scrisului în noime tulburi ma doboară. Ma uit pe strada, la dracu’ dara, doar un felinar arde, o lumina ce-mi rănește ochii și lasă sa străbată o poveste încâlcită, grava, rupta și lipita, doar cat sa înțeleagă o muta capra, un tăune și o iapa...
Exista momente în viata fiecăruia când contestam teoria divina și o îmbrățișăm pe cea a lui Darwin. Subscriu. Asa, din convingere!
Altfel spus ne tragem din primate, din animale care acționează fără a gândi și reacționează doar când le este invadat teritoriul, atât la propriu cat și la figurat. Care prefera sa stea singure în peșteri, grote, pe care le părăsesc strict pentru mâncare și sex.
Hai sa nu ne mai ascundem după degete și sa admitem ca sunt lucruri pe care nu le premeditezi, însă o data ce au prins o conotație negativa te depășesc și capitulezi.
Eu recunosc faptul ca nu sunt în măsură sa dau sfaturi si ca-mi asum responsabilități pe care nu le pot duce, dar sunt oricând dispus sa lămuresc de ce am intrat în hora sau de ce aleg sa dezertez. De aici și pretenția reciprocității.
Nu știu cat e o chestie apriorica sau cat o deprindem pe parcurs. Personal, n-am fost dintotdeauna asa. M-am ars cu ciorba și-am învățat sa suflu și-n iaurt. Mai bine sa previi decât sa tratezi. Prins în offside, intri rapid în ofensiva ca mijloc defensiv. Apropiații-mi cunosc jocul. Amatorii sunt dezarmați.
Am mizat mereu pe faptul ca pot sa ma exonerez de orice persoana din viata mea. Asa e! Am dovedit-o și confirmat-o de atâtea ori. Important e sa înveți de la fiecare cate ceva, sa ai arsenalul pregătit pentru orice eventualitate. Am mai spus-o si ma repet, lumea n-a început și nu se termina la mine sau la tine, însă efemerul merita exploatat la maxim.
Eu? Încă multa ura de răzbunat. Tu? Victima colaterala. Am pierdut doar trenul acesta împreună. Ne-om întâlni și-n alte gări, mai luminate.
Din când în când îmi abandonez cuvintele imaginilor.
Suntem lași. Dar dacă am fi fost viteji, înfrângerea ar fi întotdeauna mai dureroasa decât lașitatea cruda!
Am atâtea lucruri sa îți spun, doar pentru ca mi-as dori ca stii tot ce am sa-ți împărtășesc. Sa știu ca gândurile mele au răzbit întunericul mintii tale. Sa știu ca înțelegi ce înseamnă pentru mine ochii care nu se vad se uita și ca totuși e suficienta o întâlnire cu neajunsul tău sa reintri în înfrângerea ta.
Mi-ar plăcea sa-ți vorbesc despre Cutia Pandorei sau despre furcile caudine. Despre Bachus și despre Venus, despre ființă și neființă, despre agonie și despre extaz, despre cum a murit Dumnezeu în comedia umana. Despre cunoașterea paradiziaca și cea luciferica, despre drumurile care încep de la Adam și nu duc nicăieri.
Nu caut sa combat alegerile făcute de alții, caut sa combat lașitatea de a nu și le asuma. Lașitate care mi-o asum eu în schimb ca pe-o lovitura în orgoliu. De aici și regretul, cel mai urat sentiment. Posibil sa nu fi fost suficient de interesant, inteligent sau incredibil de minunat. Si atunci? Minte-ma! Dacă nu, te...
Simt o durere, sa fie în dos? Nu, e de rău acolo, e doar o durere ce seama a întrebare, mirare sau ce naiba e senzația aia de prea plin în fundul curții... Vorbe... rupte!
Comentarii
Trimiteți un comentariu