Seiful cu o singură carte.

Avem întru colţ de casă, un seif. Pe cel mai îngust raft, pe un blat prăfuit agăţăm iubirea. Într-un dosar secret, aproape o carte, îngălbenit de vreme şi vremuri. Pe care-l  folosim ca suport de pahare si ca armura pentru fericire. Şi ca singura pensie sigură şi unică, asul din mânecă. Pentru bătrâneţea afânată într-un fotoliu de răchită. Ne trebuie zi de sărbătoare ca să fim manechine pentru filele dosarului de iubirii. Atunci, scoatem o filă, dintre moliile ce-şi fac lăcaş, din lipsă de naftalină. Lungiţi ca nişte arini însetaţi de apă dulce, credem că iubirea se soarbe într-o zi anume, într-un ceas asmuţit pe fixuri, într-o inimioară cu heliu. Avem un seif. În cel mai dosit colţ, în el, alipim iubirea. Ca pe o carte demodată. De pe care scuturăm zale de praf. Şi totuşi, e ca o asigurare de viaţă. Ori o despăgubire în caz de izolare morală, sau imorală, după alţii. Ne trebuie o zi de sărbătoare. Să fim modele pentru toanele iubirii. Atunci  scoatem din seif cartea în care îşi dau concursul lumina şi îmbulzeala. Stăpâniţi de lăcomie, credem că iubirea ţine de foame într-o zi programată, la o singură masă, cu un ritual comun. Acum înţelegi de ce iubirea e impară, precum filele într-o copertă. Pentru că cel mai firav raft  va capitula. În faţa neglijenţei de a-l împovăra. Şi în spatele minciunii că are nevoie de învoire, pe motiv de sărbătoare. Pentru că rafturile seifului, alese de noi, îngăduie dăruirea singulară. Pentru că rupe conjugarea la plural. Pentru că iubirea nu poate fi un veşmânt demodat, o carte de istorie sau umbra ce se teme de limpezimea soarelui. Pentru că sufletul nu cunoaşte cifra din calendar şi nici semnul de carte lăsat la vedere . Ci doar demenţa de a-şi sacrifica stăpânul, iubind mereu…

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Migrație.

In luna mai a vremurilor noastre erau cireșele în pârg, gustoase, românești. In mai, cam prin vremurile noastre, era un soare blând, vânticel călduț și miresme de salcâmi și soc. Erau și albine, era și veselie, se mai găseau și ceva seri plăcute pe o banca a începuturilor în pași mici și timizi. Aveam vreme de vorbe, de zâmbete, de clipe alese, de concesii, de iertări și planuri noi în alegeri lejere. Nu știam ca stresul este omniprezent, ca poluarea ucide, ca americanii ne guvernează, ca prostii ajung senatori și fără melci. Nu exista ridicolul la grad de arta, nici prostia la rang de meserie. Si-mi aduc aminte bine ca aveam pasiuni și timp de ele, ca era vreme de ascultat radiouri interzise și înjurat din sinceritate o seama de turnători, formatori, cioplitori și ciorditori. Ce vremuri, ce alegeri, ce migrație și, musai, respirație!
Citiți mai multe

Voluntarul.

Nimeni nu pleacă voluntar la război dacă nu are de apărat o familie, dacă nu are de apărat o țară, dacă nu are de apărat o convingere personală. Mai întâi nimeni nu pleacă la război fără un jurământ militar, indiferent dacă are sau nu o familie, depus pentru tara. Care tara este membra a unei uniuni și unde convingerile personale sunt înlocuite cu trendul european, impus. Prin urmare, de ce am pleca la război? Ce alt resort îți spune ca acolo e locul tău? Memoria ne spune ca, recent, au fost cucerite teritorii fără nici un război. Simpla prezenta a unor forte militare antrenate și dotate a dus la cedarea unor teritorii. In istoria recenta, pentru și în numele unui profet, voluntarii cu tara, cu familie, cu bogății și aici nu contabilizam caprele sau cămilele, se arunca în aer și, dacă se poate, în alte tari care nu cer voluntari pentru ca nu este război. Si, în fapt, mizeria de război nu este altceva decât un rezultat al unui refuz de impunere economica, al unor interese ce nu țin co...
Citiți mai multe

Sa nu-mi iubești neamul, străine!

De ce? Păi,din destule motive! Teritoriul pe care se află România pare să fi fost Vatra Lumii, locul din care s-a răspândit civilizaţia umană! La Bugiuleşti (Vâlcea), Nicolăescu-Plopşor a descoperit un femur uman vechi de două milioane de ani. Pe Valea Oltului au fost descoperite urmele unor locuinţe vechi de un milion de ani, iar la Tărtăria, pe Mureş, au fost descoperite trei tăbliţe continând cea mai veche scriere din lume , cu o vechime de sapte mii de ani. Aşezarea de la Româneşti - Dâmboviţa datează din anii 30.000 î.e.n. Aici a fost inventat arcul, s-a născut legenda lui Prometeu, au apărut primele mine şi furnale din Europa , aici s-au format popoarele indo-europene. De aici au pornit o serie de popoare ca pelasgii, sciţii, cimmerienii , ilirii, ligulii, bascii, sarmaţii, elenii (ahei şi dorieni,hitiţii, carienii, italicii sau frigienii ), etc. Aici s-au pus bazele Troiei şi apoi ale Romei. De altfel , vechea Romă a existat pe locul actualului oraş Roman, iar cuvântul Roma e...
Citiți mai multe