Vidul trecerilor noastre.

Avem pașii mici în clepsidra timpului, urmele tălpilor arata direcții diferite, spre soare și spre noapte, spre răsărit si spre luna, spre vise si spre întâiul somn divin.
Avem clipele în mâini, ca fluturii ce se așează in podul palmei, într-o bătaie ușoară de aripi și-n secunde efemere de culori magice.
Avem darul sa vorbim șoapte și spune lucruri rele, avem buze sa iubim si scuipam cu ele.
Avem universul la tâmplele mintii și timpul credintei, dar ascultam vocile facerilor rele.
Avem totul și nimic, suntem ființe efemere.
M-am gândit de multe ori cum o sa aștept ultima zi, cum as îndrepta lucrurile și dacă m-as pocăi prin a cere îngăduința divina sau mi-as asuma drumul integral prin viata și timpul judecații. M-am gândit ca dacă as face chiar în asa fel acest pas nu as fi sincer cu mine. Sa cer ce am evitat din neglijenta, din dorință de cunoaștere sau din nevoia de viata?! Sunt momente când cred ca m-as bucura, pentru ca mai e nevoie sa am grija de mâine. Si dacă nu este asa, dacă dincolo grija de mâine înseamnă grija de aproapele tău, de părinții tai, de nevoile lumii sau de momentele sacre de rugăciune cu tine însuți, ca fiu de iertător de păcate?
Mi-am imaginat povestea trecerii, zâmbind la hidoșenia umana, în ultim gest de despărțire, când capii de familie spun despre mine ca am fost bun, ca am fost bărbat, ca am fost atent la doleanțele lor și ca nimeni nu a fost ca mine. Si totuși în gând își vor face calcule, ce câștiguri sunt, câtă avere, de ce as plasa puținul meu către oamenii necunoscuți lor și as întrerupe odios sfânta pomana de apoi.
M-am revoltat la gândul ca nu pot întoarce soarta și sa-i popesc eu, sa-i ionesc cum se cuvine pentru ca am avut vina unui răbdător. M-as întreba câte din iubitele mele vor trece pragul de final, la veghe. Ma scutur de gânduri și sunt sunt sigur ca nici una, pentru ca nu le pot zâmbi, nu pot vorbi și nici atinge asa cum nici ele nu mai pot etala ce odinioară aveau de preț. Atunci as plânge! Clipele de amor, clipele de bucurie, clipele creșterilor valorice, clipele de înaltă conștiință și multe alte clipe ce-ți compun imaginea sunt trecătoare, sunt scurte și sunt acum memorii de plecare, singurul bagaj permis, la drumul fără întoarcere, la întunericul ce va cuprinde și ultima secunda de rațiune.
Mi-am imaginat ca este de neimaginat sa nu pleci cu rațiune, sa știi ca acolo se oprește și ca în sufletul tău, cu jumătate de norma de credință și restul știință, crezi ca dincolo e hău, vid, doar povestea este în asa fel făcută sa-ți aline gândul trecerii...
Si stand asa si meditând, mi-am dat seama ca mult am ațipit, apoi m-am ridicat brusc și am suflat, am zâmbit și am pierdut o lacrima, pentru ca nu era încă vremea.
Si dacă totuși m-am înșelat?
Nu!

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Migrație.

In luna mai a vremurilor noastre erau cireșele în pârg, gustoase, românești. In mai, cam prin vremurile noastre, era un soare blând, vânticel călduț și miresme de salcâmi și soc. Erau și albine, era și veselie, se mai găseau și ceva seri plăcute pe o banca a începuturilor în pași mici și timizi. Aveam vreme de vorbe, de zâmbete, de clipe alese, de concesii, de iertări și planuri noi în alegeri lejere. Nu știam ca stresul este omniprezent, ca poluarea ucide, ca americanii ne guvernează, ca prostii ajung senatori și fără melci. Nu exista ridicolul la grad de arta, nici prostia la rang de meserie. Si-mi aduc aminte bine ca aveam pasiuni și timp de ele, ca era vreme de ascultat radiouri interzise și înjurat din sinceritate o seama de turnători, formatori, cioplitori și ciorditori. Ce vremuri, ce alegeri, ce migrație și, musai, respirație!
Citiți mai multe

Voluntarul.

Nimeni nu pleacă voluntar la război dacă nu are de apărat o familie, dacă nu are de apărat o țară, dacă nu are de apărat o convingere personală. Mai întâi nimeni nu pleacă la război fără un jurământ militar, indiferent dacă are sau nu o familie, depus pentru tara. Care tara este membra a unei uniuni și unde convingerile personale sunt înlocuite cu trendul european, impus. Prin urmare, de ce am pleca la război? Ce alt resort îți spune ca acolo e locul tău? Memoria ne spune ca, recent, au fost cucerite teritorii fără nici un război. Simpla prezenta a unor forte militare antrenate și dotate a dus la cedarea unor teritorii. In istoria recenta, pentru și în numele unui profet, voluntarii cu tara, cu familie, cu bogății și aici nu contabilizam caprele sau cămilele, se arunca în aer și, dacă se poate, în alte tari care nu cer voluntari pentru ca nu este război. Si, în fapt, mizeria de război nu este altceva decât un rezultat al unui refuz de impunere economica, al unor interese ce nu țin co...
Citiți mai multe

Sa nu-mi iubești neamul, străine!

De ce? Păi,din destule motive! Teritoriul pe care se află România pare să fi fost Vatra Lumii, locul din care s-a răspândit civilizaţia umană! La Bugiuleşti (Vâlcea), Nicolăescu-Plopşor a descoperit un femur uman vechi de două milioane de ani. Pe Valea Oltului au fost descoperite urmele unor locuinţe vechi de un milion de ani, iar la Tărtăria, pe Mureş, au fost descoperite trei tăbliţe continând cea mai veche scriere din lume , cu o vechime de sapte mii de ani. Aşezarea de la Româneşti - Dâmboviţa datează din anii 30.000 î.e.n. Aici a fost inventat arcul, s-a născut legenda lui Prometeu, au apărut primele mine şi furnale din Europa , aici s-au format popoarele indo-europene. De aici au pornit o serie de popoare ca pelasgii, sciţii, cimmerienii , ilirii, ligulii, bascii, sarmaţii, elenii (ahei şi dorieni,hitiţii, carienii, italicii sau frigienii ), etc. Aici s-au pus bazele Troiei şi apoi ale Romei. De altfel , vechea Romă a existat pe locul actualului oraş Roman, iar cuvântul Roma e...
Citiți mai multe