O noapte.

Câte rosturi sunt pe lumea asta, câte stări trăim o viață, cum alăturam zâmbete şi dureri, plecând capul şi zâmbind in noi când ne frângem zilele cu oameni ca noi? Cine ne spune cat bine si cat rău colectam din experiența lumii și cum gestionam esențele noastre spre zări ancestrale?
Ce faci atunci când te enervează cineva și din bun simt nu poți să ii spui adevărul? Care ți-e scăparea când te simți prizonier in universul tău? Cum strângi vechi legături de prietenie, care înainte erau totul pentru tine? Cat de simplu e să spui ca ți-a lipsit, fără să simți ca deranjezi? De ce nu toți oamenii cărora le spui o urare de ziua lor nu-ți răspund nici măcar cu un mulțumesc? De ce anumite lucruri ne rămân in minte și le gândim frecvent, deși ne-am promis să le uitam? Cândva am întrebat o persoana draga când e destul. M-a învățat ca destul e atunci când vrei să te oprești și nu mai poți. Atunci, de ce s-a oprit inclusiv acea persoana care știu ca mai poate? Nu sunt cuvintele și promisiunile așa cum le rostim?
Ce rost ar avea zilele, dacă nopțile nu ar fi dușumelele pe care se consuma dragostea dintre noi? Negrul absolut e doar draperia, după care nu ne facem publici. Uneori, merita ca o singura noapte să fie regina tuturor nopților din viața ta. Caci una ai. Şi s-o sfârteci ca un șacal nevoit să ucidă de dorul prăzii. Să storci din ea bătăile tălpilor, jocul de glezne, crampele de stomac, toți fluturii nerăbdării. Negreșit, toată iubirea zaharisita. Să-ți jertfești o noapte, cu jurământul ca alta ca ea nu va urma. Imaginează-ti ca ai la îndemână o singura noapte. Ca să dovedești ca trupul tău, cu fiecare celula a să nu contrazice inima. Ca împreuna purced spre amorul neconsumat de-amar de vreme. Ca explodează sub tămăduirea unei alinări si mângâieri . Sacrifica o noapte, ca și când apocalipsa ar veni să sugă tot ce e sânge curat, învolburat in rezistenta unei relaţii prea foarte interzise. Să fie cea mai lunga noapte de însușire a persoanei de lângă. Revelionul prelungit al cumpenelor ce te arunca in brațele unei pasiuni fără recidiva. O noapte. Cea mai ilegala noapte. In care legile să fie scrise pe soldurile mele, pe umerii lipsiți de vlaga, copleșiți de încărcătura emoționala. Pe care o absorbi din mine însetat, războit, egoist, sfidător. Pe care o mănânci nepoftit ca la nicio alta masa copioasa. O noapte in care sirenele să-mi urle in mintea cioburi, in care să agat dezamăgirile in brățările ce se desfac, alunecând spre josul unei personalități ce ți-o dedic. Dezbrăcat, într-o noapte. Loial ca stelele cerului nesătul. O noapte. O singura noapte. In care lacrima de fericire să-și croiască rătăcita calea pe pielea mată. Şi să nu-i pese de-o prinzi in palmele tale sau de o sorbi sărata , doar ca să-ți lipești buzele de mine. Să fie o noapte cu lună plină. Difuza și nehotărâta, in care tu, răspunsul curajului meu să te simți cea mai sigura întâmplare din ciclul universului nedrept. Îți voi da voie să mă răsfoiești ca și când nu ai buchisit vreo litera, ca și când patima de a descifra o fraza ți-ar ațâța spiritul năvalnic. O noapte. O singura noapte in care să mă decojești deshidratat și sa râvnești nervoasa ca nu te poți împotrivi pornirilor. O noapte. O singura noapte in care să-ți cunoști dragostea. Ultima dragoste, caci pe prima abia o vei cunoaște. Într-o noapte. Tu noapte!