Mă simt nebun.

Uneori nebunia are o sursă mai ascunsă decât viața însăşi. Uneori mă gândesc că nebunii au o lume perfectă, dreaptă, iar contingentele lor sunt un arc de vreme şi un etalon al celor ce-şi spun fără sa clipească, sănătoşi! Uneori sunt saturat de normalitate, de reguli, de vremuri echidistante şi de tumultul surd al zilelor. Alteori sunt sătul de viață normală, obișnuită, viață care ascunde viața. N-am să las viața să-si vadă de viață. Nu am nevoie de toate normalele îmbrâncite de doruri neconsumate. N-am să mai deschid lumea fabuloasă. Închisă de o zăpăcită ce-şi pierde ridul în drum spre marea ei iubire. N-am să mai lupt cu eminentele despărțiri distinse. Şi nu-mi folosește la nimic să tapisez iluziile cu o cămaşă de forță. Furat de pe o sonată zburdalnică, ajunsă bufonul cumpătului lipsă. Nu văd de ce aş mai calcula temperatura ţicnitei care mă strânge în braţe, când limitele ei zvăpăiate sunt groaznic de tulburătoare. Dese, importante, needucate, nestăvilite. Cine numără înapoi, când ea mă alege pentru fuga ei înainte? Cine ar îndrăzni să-mi curme emoţiile, sedate într-un ospiciu al pauzelor dintre fericiri precise? Nimeni. Poate doar o nebună predestinată, care nu bate la uşă, ci strigă la fereastra. Peste vecini sadic de curioşi, peste nopţi de vinilin în care alţii fac copii, peste secunde în care oglinzile se dezvelesc de pete. Peste ani ajutaţi să mintă frumos, peste goluri concepute din umplerea incompletă a sufletului cu nădejde. Detest maimuţele slobode în banalitate. Nu am nevoie de corpuri opace sub albia inimii ca să aflu când şi cum îţi pot picta cascade mărginite de împliniri. Nu am nevoie de sfaturi fatale ca să deznod accidentele preursite ce mă împing spre tine. Nu îmi mai trebuie lumina celor norocoşi să găsesc jumătatea de pat în care dormi. Tot timpul am mers cu ochii închişi. Şi n-am căzut, ci doar am întârziat. Nu am chef să mai cer clemenţa celor întemniţate de propriile frustrări, ca să-mi pară apoi că golesc bulgări de sare din ocne. Nu am nevoie de o deşucheată prefăcută, care sub carapacea ei ştie cât de nebună este. N-am să las viaţa să-şi vadă de viaţă. Aleg nebuna convinsă ca mă poate înnebuni. Care mă face să cresc...  Căpiat de mirarea celor care se smintesc un singur minut, într-o singură viaţă. Şi sunt prea nebun sa regret. Nebun doar de aceea să mă merite!