Cateva lucruri adunate.

Sunt un trecător, uneori spartan, alteori banal si câteodată curtezan, prin lumea care trece prin faţa ochilor cu viteză amețitoare dar şi cu sacul plin de surprize, fel de fel. Sunt un pașnic al vorbelor, cutez cuvinte săgetătoare şi fapte după plac, fără să dau socoteală de ce mă desfășor printre mătăsurile unei alegeri ce-mi aduce muza calină şi plină de stele ce unduiesc în priviri cu înţelesuri tainice. N-am luat mult din viața mare si plină de toate. Poate doar prânzul bogat din pătulul în care ne-am culcat vijeliile. Ospăţul regesc din poiana iubirilor şi condițiile păstrării din slovele sacrificiului. Am luat pâlcuri de mentă verde, pene scuturate de pe porumbițe albe, cremoase. Ne-au rămas durerile unei nuci sparte sub călcâi, fărâme de scorțișoară în sânul nesătul să fie pleoapa sufletului. N-am luat mult din viața mare şi plina de toate. Poate doar surâsul daliilor, trezite in fereastra dimineții. Poate fisticul presărat ca un sidef pe abdomenul unei piersici, dezbrăcate de puf. Ne-am luat intre noi şi ne-am schimbat. Când cu rufe curate, când cu contravaloarea lor. Ne-am promis între noi şi ne-am împrumutat. Când pentru totdeauna, când pentru împăcări pârlite. Ne-am uitat curajul într-un sanţ săpat pentru păgubași. Si, de după un deget am făcut umbra ipocriziei. N-am luat mult din viața mare şi plină de toate. Doar nu-ţi mobilezi zilnic hambarul unde visele se iau în brațe de frig, pe straturi moi de paie. N-am rămas decât cu ce-am făcut bine şi ce n-am apucat să facem. N-am luat voiajori care să-mi curețe dormitorul de iluzii sau gândurile de poluarea egoismului. Nici fărâme din pâinea speranței, nici garanții ori depozite pentru fructificarea feliilor de trecut. Poate am uitat să ne legăm de glezna, oastea optimismului. Şi s-o târâm agale, ca pe o bijuterie moștenită de la toate clipele de pesimism. Ne-am luat dialogurile de lut, judecăţile emise de cei drepți, pe care am calcat strâmb. Am luat din viața mai puțin decât duce cârca şi-am consumat din timpul ei, mai mult decât ne-ar fi păsat. Am scobit ţurţuri de imoralitate şi am răcit ființe a căror căldură o iubeam nespus. N-am luat mult din viața mare şi plină de toate. Poate doar libertatea de a nu profita prea tare de reverie. Libertatea de a nu pedepsi prezentul, cu care cinăm doar o secundă. Sau poate am luat surâsul doamnelor ce mi-au ales zilele de bucurie şi clipele când te întâlneşti cu D-zeu în miracolul iubirii.