Cărţile mele.
Cumpărăm cărţi de ceva vreme pentru a aşeza, cu gust sau nu, ceva in bibliotecă, să avem imaginea de oameni culţi, sa vadă vecinul ca ne preocupam de educaţia minţii şi nu ne lăsăm pradă gândurilor deşarte. Citim cărţi pentru înţelesuri sau pentru că suntem avizi de cunoaştere, uneori citim de plictiseală şi fără transpunere, alteori citim ca să reţinem cuvinte şi fraza care produce emoţie la auzul sau vorbirea lor. Avem cărţi pentru că suntem oameni, însă nu suntem obligaţi ca să reţinem şi pildele aflate între filele lor, pentru că avem pretenţia unor conservatori decişi de soartă. Nu citim cărţile până la sfârşit de teama organică a unui final fără finalitate, un sfârşit tern al unui gând prins în pagini.
N-ai sa-ţi găsești niciodată sfârșitul într-o carte. Nu ai cum sa te pierzi. Pentru că ești suficient de deștept să plantezi un semn. Poate, sa lași o cicatrice fileu, neîndestulat fiind. Dar poți simții încarcerarea. Când ești în litigiu cu restul cuvintelor. Cu restul tipăriturilor, nevândute din anticariatul volumelor de iubire. Nu cred în trasarea din timp a pedepselor. Nu bănui pe nimeni că ar sta cu manuscrisul să numere păcate. Nu știu să acționăm de frica unei puteri, ci de puterea fricii. Ne întâlnim cu lașitatea la colt, găsind pretexte să o întreținem. Ori paragrafe în ajutoru-i adăugate. Încerc să înțeleg de ce uneori suntem în rândul din faţă dacă nu știm să citim sau cântăm.
De ce cireșele amare sunt şi dulci. E ciudat că putem da timpul înapoi. Din cheile ceasului însă, în realitate, merge tot înainte, rezervând ce doar el are în minte. Eu te întreb ce faci când mâine nu mai vine. Si tu ai doar ziua asta trecută pe jumătate. Îți faci bagajele resemnat sau golești toate geamantanele ca să nu duci greutăţi? Romanele simțirilor tale nu sunt romane. Sunt niște broșuri ce servesc completarea. Fiindcă suntem niște jumătăţi rătăcite ca după un uragan. E un noroc să ne alipim părții potrivite. Cea lipsă dintre virgule. Cea sechestrată în puncte de suspensie. Habar n-am ce stă între noi pană la regăsire sau ce impresie avem că ne roade în timpii de răscolire. Știu doar că atunci când o găsim, nu vedem în oglinda sufletului decât păstrarea.
Ducem dorul in extreme, deși jurăm ca n-avem simptome. Ne mințim atât de nesătui. Căci orice eventuală jumătate trebuie probată. N-ai de unde să știi că alții au făcut copii fidele, n-ai de unde să afli că te nimerești cu originalul… Doar dacă spui destul! Dar viața nu-i o nepieritoare poezie. Nici măcar un vers care să rimeze atunci când aștepți mai mult. Meditez adesea la ce faceți cu cărţile pe care le primiți în dar. Le ștergeți de praf, le recitiți, le deslușiți povețele? Le faceți cadou, dormiți cu ele aproape? Le aruncați într-un sertar, le parcurgeți însoriți? Le iubiți ca pe femeia secretă, de neatins? Poate ar trebui. Măcar să le răsfirăm şi să ne vârâm nasul în paginile ce eliberează boarea fibrelor de hârtie împachetată. N-aş îndemna așa, dacă n-aş fi aflat că traiul nostru n-ar fi un mare capitol dintr-o operă. Daca n-aş fi crezut că mesajul ei e un salut trecut sub tăcere. „In fiecare zi minunea dragostei şi bucuria reînvie când realizez că lumea întreagă te cuprinde pe tine”.N-aş fi dedicat acest crez, dacă aş fi știut câtă întristare aduce o carte. Aruncată într-un colţ de fereastră împăienjenit de nepăsare, iar eu privesc, defăimător, cum ea, cartea, stă abandonată într-un colțișor… al minţii mele.
N-ai sa-ţi găsești niciodată sfârșitul într-o carte. Nu ai cum sa te pierzi. Pentru că ești suficient de deștept să plantezi un semn. Poate, sa lași o cicatrice fileu, neîndestulat fiind. Dar poți simții încarcerarea. Când ești în litigiu cu restul cuvintelor. Cu restul tipăriturilor, nevândute din anticariatul volumelor de iubire. Nu cred în trasarea din timp a pedepselor. Nu bănui pe nimeni că ar sta cu manuscrisul să numere păcate. Nu știu să acționăm de frica unei puteri, ci de puterea fricii. Ne întâlnim cu lașitatea la colt, găsind pretexte să o întreținem. Ori paragrafe în ajutoru-i adăugate. Încerc să înțeleg de ce uneori suntem în rândul din faţă dacă nu știm să citim sau cântăm.
De ce cireșele amare sunt şi dulci. E ciudat că putem da timpul înapoi. Din cheile ceasului însă, în realitate, merge tot înainte, rezervând ce doar el are în minte. Eu te întreb ce faci când mâine nu mai vine. Si tu ai doar ziua asta trecută pe jumătate. Îți faci bagajele resemnat sau golești toate geamantanele ca să nu duci greutăţi? Romanele simțirilor tale nu sunt romane. Sunt niște broșuri ce servesc completarea. Fiindcă suntem niște jumătăţi rătăcite ca după un uragan. E un noroc să ne alipim părții potrivite. Cea lipsă dintre virgule. Cea sechestrată în puncte de suspensie. Habar n-am ce stă între noi pană la regăsire sau ce impresie avem că ne roade în timpii de răscolire. Știu doar că atunci când o găsim, nu vedem în oglinda sufletului decât păstrarea.
Ducem dorul in extreme, deși jurăm ca n-avem simptome. Ne mințim atât de nesătui. Căci orice eventuală jumătate trebuie probată. N-ai de unde să știi că alții au făcut copii fidele, n-ai de unde să afli că te nimerești cu originalul… Doar dacă spui destul! Dar viața nu-i o nepieritoare poezie. Nici măcar un vers care să rimeze atunci când aștepți mai mult. Meditez adesea la ce faceți cu cărţile pe care le primiți în dar. Le ștergeți de praf, le recitiți, le deslușiți povețele? Le faceți cadou, dormiți cu ele aproape? Le aruncați într-un sertar, le parcurgeți însoriți? Le iubiți ca pe femeia secretă, de neatins? Poate ar trebui. Măcar să le răsfirăm şi să ne vârâm nasul în paginile ce eliberează boarea fibrelor de hârtie împachetată. N-aş îndemna așa, dacă n-aş fi aflat că traiul nostru n-ar fi un mare capitol dintr-o operă. Daca n-aş fi crezut că mesajul ei e un salut trecut sub tăcere. „In fiecare zi minunea dragostei şi bucuria reînvie când realizez că lumea întreagă te cuprinde pe tine”.N-aş fi dedicat acest crez, dacă aş fi știut câtă întristare aduce o carte. Aruncată într-un colţ de fereastră împăienjenit de nepăsare, iar eu privesc, defăimător, cum ea, cartea, stă abandonată într-un colțișor… al minţii mele.
Comentarii
Trimiteți un comentariu