Prin ploaia mea.

Îmi place când ploua. Parca schimba orașul, îl pustiește, îl curata, lasă locul mai curat, mai calm. Anul acesta ploaia a picat cam când a trebuit. Nu a fost o luna întreagă fără ploaie, asa cum au fost în anii cu seceta, parca prea multa apa si prea mult frig. Prea răcoare ca sa ieșim îmbrăcați de mai, sa colindam si sa stam la șuete pe terase. Când ploua, oamenii citesc în case lor, merg la cinema si se îndrăgostesc mai des. Sub ploaie, ziua nu mai este dedicata serviciului, nici vorbelor mărunte pe care le schimbam, frunzele tremura, umbrelele se deschid, cafenelele, sălile de cinema si mall-urile se umplu de lume. Lumea de adăpostește într-un murmur de pași, spre locuri unde, liniștit, schimba vorbe cu talc. Își spun șoapte, își fac promisiuni sau se admira. Un joc de picături printre gânduri, meditație si zâmbete fine.  As spune ca iubesc ploile, înnebunitele ploi si ploile calme, ploile proaspete si plictisitoarele ploi fără sfârșit, dar nu singur. Îmi este frica sa nu devin apatic! Admir peisajul ascult muzica stropilor si murmurul lor ma îndeamnă sa merg mai departe, aiurea prin ploaie. Merg prin ploaie si în memorie caut urma unui zâmbet de demult. Oare de ce mereu ne dorim sa avem ce nu avem sau am pierdut de mult? Mirosul ploii ma duce cu gândul la clepsidra timpului ce se scurge fără oprire. În brațele timpului ne petrecem zilele si tot cu ajutorul lui ne măsurăm trecerea. În timp ajungem la concluzii şi din timp luăm măsuri. Este posibil ca timpul să se priceapă la multe, dar un singur lucru știu sigur că nu-l face: nu sta pe loc în ploaie. Se grăbește parcă, galopează pe lângă noi. Simt pentru o clipa mirosul iernii ce tocmai a trecut si-mi revine în suflet privirea ei, ce este departe , departe de în ploaie. In astfel de zile când ploua si norii duc cu gândul la povesti de demult, îmi place sa-mi amintesc de viețile pe care le-am parcurs si poate le mai am de parcurs. Popasurile mele în alte lumi si alte timpuri se reîntorc mereu în visele si gândurile mele, printre picături. Ador ploaia cu sunetele ei enigmatice, ador cum se amesteca ea mereu cu lacrimile de pe obraz si alunecând șterge cu stropii ei tristețile de sub pleoape. Ma plimb în neștire prin vise, sunt ud pana la piele dar nu renunț, ma plimb iar si iar. Ploaie a stat dintr-o data m-am supărat si am chemat iar norii si i-am rugat sa cânte o ultima melodie pentru mine si sa-mi lumineze drumul spre inima ta. Vreau sa am sufletul plin de tine în fiecare zi , vreau să-ți vad chipul mulțumit de tot ce fac pentru tine. Știu ca ești mulțumită, știu ca si tu ma iubești, chiar dacă nu-mi spui. Nori au dat un ultim recital acum se mai aude doar vântul ce-mi spune ca alerg spre tine, în ploaia mea de vise.