Sa nu pleci.

Altfel, ca-mi este teama, mori și tu. Lasă-l cu grija și sa-i pui inima în mâini și hrănește-l cu picături de suflet când ii plâng ochii din senin. Ascunde-i cheia sufletului sa nu mai găsească drumul de ieșire, stinge-i lumina către zările de amor și amăgește-l ca nicio lumina nu te ajuta sa atingi ceea ce cauți, dacă prin întuneric nu zărești ochii lui strălucitori. Aduna-ți darurile toate și oferă-i zâmbetul fără sa plângi ca ramai cu pustiul dacă drumurile sunt lungi și clipele scurte prin iarba ce-ți înțeapă tălpile cu flori. Si cum nici visele care apar din același loc nu pot fi mai luminoase dacă nu apar de nicăieri pentru a face din nimic minuni în viata ta, asa e el parte de a te întregi cu căldură când recele îți prinde glezna. 
Sa știi ca  vine. Am copt o turta din cuvinte fragede cu roua, ca să-ți întâmpin pașii de cristal ce-mi arata drumul spre roua de pe buzele tale în nebănuite șoapte pe o ureche.
Am strâns picături de ploaie în pahare rubinii și ți-am făcut o lista dulce cu tot ce îți lipsește printre pleoapele ce acoperă sclipiri cu taine. Si, mai întâi când vine, vreau să-ți dau iubire în semn, cu dăruire, când nimic nu mai e al meu și totul e prins în gândul tău. Am sa pândesc cu șoapte treptele scărilor inimii tale pana când timpul fiori o sa-mi dea, și deși nu ma cunosc, am sa așez cale cu flori în jurul parului tău.
Si slabi și necăjiți și altoiți de vremuri noi, înțelegem ca nu e cu dare sa rostim cu voce tare numele celui fugit, izgonit, alungat de lângă voi. Poate pentru ca el, atunci când dispare, se închide viata prinsa în sare, ploua cu cristale amare, inima se arde ca un pai și sufletul surzește de așteptare. Prinde-l, nu lăsa sa dispară iar, nu e om ci dor, dor cu toate te dor de om, amor în dor.