Lacrimi de gheaţă.

Nu mi-am pus niciodată problema ca un ciob de gheata - țurțure, are doua vieții pătimașe și nici prin gând fizica lui nu fost o prioritate în locul imaginii reci, cu mesaj prins în transparența lui printre acoperișuri de vile boierești pline cu oieri. Doua vieți mute, tainice ce transforma apa în gheata, picătură cu picătură, doua stări, doua etape prinse într-un pas efemer, o clipa de magie ce strălucește în soare, falic, preț de zile. El, țurțure, intre arta și pericol, dualist prin definiție, se asemuiește cu oamenii zilelor noastre când transforma picăturile de vin în stări complexe, confuze, dezinvolte, erotice, violente sau somnolente. Un binom intre viata și moarte, prins într-o simplitate ce trece neobservata, asa cum trec multe alte lucruri în viata noastră, fie ca ne fac viata mai buna sau mai interesanta, mai calda sau mai rece, mai plina de vise sau cu coșmaruri ce rămân prinse în plasele nopților fără răspunsuri. Ma întreb câți au privit lumina ce trece prin țurțure și cum cu simplitate se schimba în culori de curcubeu, fără sa ceara ceva în plus, fără sa te întrebe ce culoare preferi, într-o dăruire de nuanțe ce încântă ochii, direct, fără complexe. Știu ca sunt multe de observat în viata noastră, lucruri ce sunt mereu în jurul nostru și doar dacă undeva, dacă cândva au sa dispară, abia atunci o sa ne întrebăm, arid, de ce! De ce trecem prin viata cu viteza, de ce nu privim cu atenție, de ce nu avem răbdarea sa observam, sa ascultam și sa oferim acele lucruri, vorbe, fapte simple, ce ne fac clipele de viata mai strălucitoare, ca niște țurțuri în soare, picătură cu picătură, zi de zi, viata de viata.