Utilitatea neexplicată a unui gest.

Suntem mereu martorii unor exprimări, manifestări, situații care ne duc cu gândul la limitele existentei umanității, pentru ca termenul acesta devine desuet în ultima perioada. Devenim, pe zi ce trece mașini, abordam viata, zilele, orele ca pe un trafic de timp ce ne expune fapte fără rezonanta și lucruri fără esență. 

Observam manifestările timpului, cele ce se petrec în jurul nostru, într-o opoziție totala cu simțul observației, fără câmp vizual, fără o analiza măcar superficiala, într-o indiferenta patologica implementata perfect de către forte ce nu par oculte dar care ne indica clar direcția, robotizarea mentalului prin monopolizarea colectiva a reacției, indusa prin procedee ce seama a manipulare grosolana. Si totuși sunt dubii, și totuși cred ca gradul de indiferenta, de vaccinare cognitiva a ajuns într-un stadiu în care poate doar un război, cu ororile și încrâncenarea lui, sa mai poate mișca ceva în sufletele noastre. 

Treci azi pe lângă o persoană, pe strada, o atingi ușor cu cotul dar fără o intenție clara și observi ca fie nu schițează un gest, fie e gata sa sară la bătaie, pentru ca instinctul primar de apărare este promovat alături de instinctul de a te hrăni prin orice mijloace și fără a te subordona unui sistem social impus de clasa care îți cere sa plătești datoriile huzurului ei! 

Practic și tehnic, nu ai voie sa gândești, nu ai voie sa pledezi corect, sa te exteriorizezi, să-ți cauți elite și modele, ci doar sa te abonezi la un format cu reguli ce depășesc cu mult doctrina economiei de piață și a vieții în colectivitate, reguli ce seama a haos, a supunere, a noului tău statut de sclav modern în favoarea unor entității ce huzuresc și își vând populația și bruma de cheag strămoșesc altor entității ce stabilesc regulile lor. Si ce mai rămâne de făcut dacă spiritul este încă liber? Guerilla!