Promite-mi, vara.

M-am gândit ca uneori căutările noastre sunt ca munții, mari, semeți însă fără putere în a-și da mana peste ceruri și în a-și mângâia coamele înzăpezite. M-am uitat după umbra lunii sa observ dacă se vede fericirea de dincolo de Ecuator, dacă acolo zâmbetul prin clipe de seara este permis. Mi-am ascuțit auzul spre pădurile cu liniștea lumii, sa aud murmurul viselor noastre, strânse în scorbura gorunului ce le știe pe toate de când lumea, ca un ecou surd de zile. M-ar duce gândul printre valurile înspumate sa caut perla stelelor din cer, s-o fac cadou unei domnite, pe seara. M-as uita la voi și am promite noi, cu noi și iară noi cuvinte, visele într-o vara.Ne-am promis între noi şi ne-am împrumutat. Când pentru totdeauna, când pentru împăcări pârlite. Ne-am uitat curajul într-un șanț săpat pentru păgubași. Si, de după un deget am făcut umbra ipocriziei. N-am luat mult din viața mare şi plină de toate. Doar nu-ţi mobilezi zilnic hambarul unde visele se iau în brațe de frig, pe straturi moi de paie. N-am rămas decât cu ce-am făcut bine şi ce n-am apucat să facem. N-am luat voiajori care să-mi curețe dormitorul de iluzii sau gândurile de poluarea egoismului. Nici fărâme din pâinea speranței, nici garanții ori depozite pentru fructificarea feliilor de trecut. Poate am uitat să ne legăm de glezna, oastea optimismului, într-o vara!