Regula de trei simpla.

Mereu suntem înconjurați de oameni care ne oferă sfaturile, gratis, prin prisma lor de convingeri sau ca urmare a unor exerciții private de asimilare, sau asimilație, a unor întâmplări ce au survenit la modul personal. Deja când ajungem la industria motivațională observam exact aceeași filosofie, dar la scara mai larga și eventual îmbrăcată în haine mai frumoase sau mai documentate științific. Avem parte de minim trei reguli, impropriu spus, de avalanșe de metodica aplicata în sfaturi, bătăi pe umeri sau plâns la gura sobei, precum teoria recunoștinței - tine un jurnal în care sa notezi lucrurile pentru care ești recunoscător, count your blessings, nu lua tot ce ai for granted… de exemplu. Uimitor este faptul ca un motivațional intrinsec, adaptat imediat la persoana supusa unui astfel de experiment prietenesc, gratuit, adoptat instant și fără o umila ponderație în salturi mortale de la joasa înălțime. O alta teorie, cinica, o poziționare dura, asa, life coach-i agresivi care tipa la tine, acum trăiești în prezent, lasă trecutul și gândește-te la viitor chiar începând din clipa asta! Culmea este ca funcționează, pentru ca trecutul nu poate sa fie și prezent și nici viitor, ci doar evitam sa repetam experiențe din trecut, dar fără a ne asuma acel trecut, produs de însuși mentalitatea noastră, cercetând ce alții au desăvârșit ca experiență, în viata. Ultima teorie, dar nu cea din urma, se referă la teoria asumării responsabilității cu rezultate magice  – știți, chestia cu poți și tu dacă te străduiești, iar dacă dai greș e numai din cauza ca nu te-ai concentrat suficient, n-ai avut voință și credință. Si tot ce-ți rămâne este sentimentul de vina ca nu ești în stare nici măcar sa te ții de un program motivațional în trei pași simpli, alegeri firești sau întâmplătoare, bazate pe sfatul, recomandarea unica a unui cunoscut, aflat sau nu întâmplător prin zona ta exact atunci când ai nevoie de răspunsuri. M-am întrebat mereu de ce nu depășim spațiul fizic personal pentru un minut și apoi sa ne întrebăm, simplu, ce este de făcut pentru persoana mea, cum ne vedem, ce trebuie aplicat și ce soluții sunt valabile. Detașarea aceasta impune un efort de voință, de gândire neutra, analitica și de cele mai multe ori sincera, pentru ca uneori avem de luat decizii spontane, cu risc ridicat dar care pot face ca lucrurile sa se miște. Știu persoane care au rupt pactul never say never și au constatat ca alegerile funcționează, în deplina cauza și cu un minim efort de atenție, un control decent al noului și satisfacția ca au depășit o cutuma informațională care decidea în numele lor, rămânerea în sublimul conservatorism rigid.

Oare n-am putea sa motivam și sa incurajam oamenii sa facă o schimbare în bine sau sa depășească un moment dificil fără sa se simtă vinovați? Mi-ar plăcea sa nu li se mai vândă oamenilor povesti, pentru ca succesul tine în mare măsură și de context, oportunități și chiar de anul și țara în care te-ai născut. Cine a citit Excepționalii de Malcolm Gladwell, a aflat ca nu doar de inteligenta, ambiție, voință, munca, perseverenta este nevoie ci de a-ți spune adevarul singur, mereu. Mi-ar plăcea sa nu mai facem oamenii sa se simtă vinovați ca nu sunt speciali, vinovați ca s-au lăsat sa se îngrașe cu 30 de kilograme, vinovați ca stau într-un job unde-și urăsc șeful și în relații nesatisfăcătoare, de parca relațiile depind de o singura persoana, nu de contribuția amândurora.

Mi-ar plăcea ca oamenii sa descopere singuri sau ajutați linia de demarcație intre responsabilitatea pe care trebuie sa și-o asume pentru alegerile lor și vina indusa din exterior pentru ca nu sunt mulțumiți de viata lor sau pentru ca nu se pot debloca dintr-o poziție nefavorabila. Si sa se oprească la aceasta linie și de acolo sa schimbe direcția, dar din dragoste, pasiune, compasiune, nu de rușine. Si mi-ar plăcea ca mereu sa pot discuta despre oameni, pe tema dezvoltării personale, asa cum sunt ei și ce etape au depășit, în construcția lor, pentru următorul pas!