Minciuna ca adevăr, adevărul ca minciuna.

Minciuna este o afirmatie pe care o foloseste un individ care se numeste mincinos in mod premeditat sau chiar spontan pentru a distorsiona adevarul si faptele reale in mai multe moduri posibile , partial sau chiar total, Sunt un idealist. Sau cel puţin luptam din răsputeri să rămân aşa până mi-am dat seama că de fapt oamenii ca mine nu se ridică dacă nu muşcă într-un final dintr-un fruct interzis, fie el mândrie sau orgoliu, fie indiferenţă sau meschinitate, fie falsitate sau disimulare. Dacă nu îşi iau cel puţin o ustensilă din cele care au adus lumea în pragul degradării în care se află acum.
Credeam, şi poate mai cred, încă nu sunt sigur, că un lucru trebuie făcut din suflet, fără niciun interes, iar singura motivare să fie pasiunea. Din cauza asta eu sunt ăsta, sau cel puţin îmi place să cred că sunt cel care îl ai în faţă atunci când vorbeşti cu el şi să nu mă ascund sub măşti. Îmi place, în continuare, să cred că sunt omul care nu are niciun secret imposibil de admis în faţa lumii, tocmai pentru că nu văd rostul secretelor, sau pentru că nu înţeleg de ce un lucru recunoscut, oricât de ruşinos sau jignitor ar fi el, poate să înnegrească imaginea unei persoane atât timp cât toţi suntem făcuţi din acelaşi aluat şi fierbem în aceeaşi oală.
Mi s-a spus de multe ori ca nu exista adevar. Ca nimeni nu l-a vazut, ca nu-l poate arata nimeni cu degetul. Ca fiecare om isi construieste propriul adevar in functie de informatiile pe care le are, de modul in care a fost crescut, de lucrurile in care crede, de cei din jurul lui. Ca nu se poate si e chiar periculos sa incercam raportarea tuturor lucrurilor la un adevar suprem, pentru ca, nu-i asa, oamenii sunt mult prea mici pentru a-l atinge. Fiecare cu adevarul lui marunt si neinsemnat, dar atat de important atunci cand il opunem adevarului celuilalt. De nezdruncinat, ca si cand ar fi rupt din acel copac al intelepciunii.
Aceiasi oameni care-mi spuneau ca nu exista adevar, tineau cu dintii de parerile lor, de convingerile lor, de senzatiile lor. De fapt, ei isi aparau dreptul de a crede in ce vor ei. De a-si apara universul stramt in numele adevarului propriu. Ei nu pledau pentru intelegere ci pentru dreptul de a nu fi contrazisi.
Atunci cand crezi cu tarie in ceva, pentru ca ai nevoie sa crezi, transformi totul in adevarul tau. Viata ta se muleaza pe acest adevar. Toate lucrurile, oamenii, ideile intra in universul tau doar dupa ce au trecut prin acest sablon, devenit Adevarul. Si-l aperi cu disperare pentru ca nu vrei ca universul tau sa se clatine. N-ai putere sa o iei de la capat. Nu te gandesti niciodata ca cel de langa tine are un univers construit pe baza unui adevar, poate, exact opus celui pe baza caruia respiri si iubesti tu.
Atunci cand intalnesti un om care e capabil sa-si sustina adevarul mai puternic decat tine, atunci cand argumentele lui si rezultatele modului in care crede sunt superioare reusitelor tale, atunci cand simti ca-ti fuge pamantul de sub picioare, apelezi la sintagma atat de preferata de cei slabi: nu exista adevar absolut.
Pentru ca, daca ar exista, cine l-ar detine?