Cât?

Puncte mici și albe în mintea mea, îmi împânzesc visul complet planificat cu zile in sir, cu nopți în avans și momente din zi. Sunt picături de apa venite din lumea ta, stropi reci azvârliți din lumina spre mine ca sa se usuce și sa dispara pana sa se mai întoarcă înapoi la locul lor...în lumea ta. Sunt păreri ce nu isi au locul în cadrul tău festiv, sunt regrete uitate și lăsate la voia întâmplării, neîmpliniri care ma cuprind, curenți de aer ce îmi sufoca gândul...gândul curat către tine. Mireasma sufletului meu ce trăiește necontenit cu dorul de tine.


Oare câte clepsidre trebuie sa sparg pentru a opri timpul?

Cât de tare trebuie sa tip pentru a-i împiedică?

Cât trebuie sa ma zbat pentru a schimba ceva?

Câte lacrimi trebuie irosite pentru a ma asculta?

Câte regrete sunt necesare pentru a te face sa înțelegi?

Câte cuvinte-mi trebuiesc pentru a nu fi nevoita sa spun „rămas bun”?

Câți ochi vor plânge? Câți se vor bucura?

Câte dintre amintiri se vor uita?

Ce va mai rămâne oare-n urma ta?

Punctele se transforma in stele, reci, departe de tumultul mintii mele si privesc, sclipind, la clipele efemere din corzile gândurilor terne.