Dimineți.

Si o sa ningă iar, iar eu la gura sobei o sa aprind luminițe de strălucire și beculete de suflet, în culori nemărginite. O sa îngrămădesc înspre tine gânduri ramuri și o sa umplu casa de zâmbete din visări de iarna. O sa fac drumul înapoi al anului, pentru ca am inima și pun suflet în ea, drum anevoios de iertare, de iubire și de alinare. Un drum înapoi unde nu ai fost călcată cu petale, unde nu arăți răni din mândrie și le acoperi cu speranță pentru ca nu te mai naști încă o data și nici nu pleci în zări de multe ori.

Cărările vieții le parcurg pentru ca muzica o aud înaintea mea, în urma lăsând urme pașii și valizele mele grele și abandonate iar drumul poate sa fie oricum ca doar nu e vârf de munte fără prăpastie și nici put fără oglinda de apa.

Si în gura sobei, printre limbile de flăcări aurite, o sa vina și noaptea aia așteptată despre care spun minuni, când ma descopăr în ghetele roșii ale persoanei dragi mie și-mi croiesc stări cu iubire și dăruiesc frânturi din ce îmi aparține, pana când dimineața răsare în strălucirea ochilor de lângă mine.

In fiecare casa e o soba și o tolba de povesti, cozonaci din doua mâini făcuți și aromați din privire, pahare cristaline și magazinul de suveniruri unde găsești inele de iubire bătute cu pietre de lacrimi cat un piper bob ochi negri azurii. Poveștile sunt pentru omul de lângă pe care-l iubești dar nu asa cum niciodată te-ai iubit pe tine, ci cum ai lua de capăt la pas fiecare iubire, pentru acel omuleț, în fiecare poveste, în fiecare ocazie cu prima tresărire.

Dimineața soba se stinge, sufletul meu e cu tine, îmbrățișat dintr-o privire printre printre cearceafurile amorțite de șoaptele ce s-au dorit la ureche auzite. Dimineți bune, lume buna!