Într-o zi!
Nu aș crede că suntem o națiune convinsă de boli sociale ce se tratează cu alcool, fără bisturiu și cu anestezice etnobotanice, de proveniență dubioasă.
- Nu aș crede nimic până nu-mi văd ochii bucuria lumii.
Saturația, ca acesta este termenul, scoate monștrii din noi, râul infam ce cuprinde sufletul, convingerile și atingerile noastre, de foști oameni de omenie.
- Omenie, cuvânt macabru, letal, cuvânt rostit în zilele de sărbătoare, pentru ca așa sună bine, cuvânt fără sens, uitat din vremuri dure, exilat azi între alte cuvinte, fără rezonantă la mase.
Exista uneori tratamente, eficace, dure, ce trebuiesc aplicate permanent, ca o rețetă strigăt, luate picătură cu picătură.
- Morfina, ajuta durea picurată zi de zi, până când semnul vieții face linie, o dependență pentru pașii spre neant, printre umbrele veșnice.
Primejdiile, neajunsurile și convingerile se tratează cu neînfricare. Chiar și în lumea asta, o alcoolică anonimă, care nu-și mai poate bea curajul. Fiindcă și-a turnat deja în spirt, ca un bețiv dator, toate succesele, toate îmbinările, toate posibilitățile de reușită.
- Beție, starea națiunii când răbdarea nu mai cere tutun, când lipsurile se adună-n frigider și când portofelul leșină ca broasca-n ciment fără suflare. Beția scuza tot, uneori chiar și iartă.
De asta, unii dintre noi se poartă ca niște butoiașe fără fund iar alții ca niște bureți prăpădiți. N-ar fi rău totuși, sa închinăm un toast, în timpul petrecerii anilor și să inaugurăm cârciuma sufletului, cu măcar trei pahare. Pentru că, în altă viată, și cerșetor de-ai fost, nimeni nu s-a indurat c-o cupă de curaj. Deși toți ți-au cerut dovada rezistentei, după sticla în care s-a sufocat durerea dusă până la capăt. Oricât de nedrept ar fi, un pahar ți se cuvine. Măcar pentru momentele în care ramai un biet strângător de impozite din birturi.
- Impozit, obligația fiscală a apartenenței la lumea vie, birul pentru care nu ai fost niciodată consultat, insuficiența renală a statului care îți arată minciuna grijilor către cetățean - curvăsăria fără final fericit, fadă, uneori mortală.
Îți trebuie pentru mesenii de la nunta ta, care știu demult ca soarta trage bilete numerotate,dând dreptul posesorilor la premii ori ghinioane. Îți trebuie un pahar de curaj. Care la ananghie sa se prefacă într-o carafa, de care sa te ții, cu rugăciunea-n gând. Si, poate, într-o zi, când ultimul strop va sta sa-ți piște crăpătura buzelor, să spui povesti pentru o șuetă de fricoși. Într-o zi! Cândva!
- Nu aș crede nimic până nu-mi văd ochii bucuria lumii.
Saturația, ca acesta este termenul, scoate monștrii din noi, râul infam ce cuprinde sufletul, convingerile și atingerile noastre, de foști oameni de omenie.
- Omenie, cuvânt macabru, letal, cuvânt rostit în zilele de sărbătoare, pentru ca așa sună bine, cuvânt fără sens, uitat din vremuri dure, exilat azi între alte cuvinte, fără rezonantă la mase.
Exista uneori tratamente, eficace, dure, ce trebuiesc aplicate permanent, ca o rețetă strigăt, luate picătură cu picătură.
- Morfina, ajuta durea picurată zi de zi, până când semnul vieții face linie, o dependență pentru pașii spre neant, printre umbrele veșnice.
Primejdiile, neajunsurile și convingerile se tratează cu neînfricare. Chiar și în lumea asta, o alcoolică anonimă, care nu-și mai poate bea curajul. Fiindcă și-a turnat deja în spirt, ca un bețiv dator, toate succesele, toate îmbinările, toate posibilitățile de reușită.
- Beție, starea națiunii când răbdarea nu mai cere tutun, când lipsurile se adună-n frigider și când portofelul leșină ca broasca-n ciment fără suflare. Beția scuza tot, uneori chiar și iartă.
De asta, unii dintre noi se poartă ca niște butoiașe fără fund iar alții ca niște bureți prăpădiți. N-ar fi rău totuși, sa închinăm un toast, în timpul petrecerii anilor și să inaugurăm cârciuma sufletului, cu măcar trei pahare. Pentru că, în altă viată, și cerșetor de-ai fost, nimeni nu s-a indurat c-o cupă de curaj. Deși toți ți-au cerut dovada rezistentei, după sticla în care s-a sufocat durerea dusă până la capăt. Oricât de nedrept ar fi, un pahar ți se cuvine. Măcar pentru momentele în care ramai un biet strângător de impozite din birturi.
- Impozit, obligația fiscală a apartenenței la lumea vie, birul pentru care nu ai fost niciodată consultat, insuficiența renală a statului care îți arată minciuna grijilor către cetățean - curvăsăria fără final fericit, fadă, uneori mortală.
Îți trebuie pentru mesenii de la nunta ta, care știu demult ca soarta trage bilete numerotate,dând dreptul posesorilor la premii ori ghinioane. Îți trebuie un pahar de curaj. Care la ananghie sa se prefacă într-o carafa, de care sa te ții, cu rugăciunea-n gând. Si, poate, într-o zi, când ultimul strop va sta sa-ți piște crăpătura buzelor, să spui povesti pentru o șuetă de fricoși. Într-o zi! Cândva!
Comentarii
Trimiteți un comentariu