Möbius timpul.

Timpul o definiție a făuritorului, o linie sau o axa, ce intervine fără oboseala divina, în viata noastră. Linia timpului este continuă, chiar dacă avem înclinația unei împărțiri, inegal măsurabilă în trecut şi viitor, unde prezentul este relativ, iar momentul  devine trecut în momentul următor, care, la rândul lui devine prezentul nou deşi cu o clipă mai înainte fusese viitor. Timpul, imaginat ca o banda hârtie, uneori un inel Möbius pentru lumea cu susul în jos, se derulează constant spre percepțiile noastre, fizice și energetice. Oamenii trăiesc și sunt prinși în pașii lor în această bandă şi se identifică cu aspectele ei, parțiale, fără a avea o percepție temporala, unde sesizează fenomenul temporal și cuantificabil, în mod fragmentat. Percep un trecut şi un viitor deoarece conștiința lor este şi ea limitată doar la un fragment sau altul de cunoaștere, temporala. Dacă conștiința are expansiune, extrapolând, ea devine o sferă la scara cosmica şi cuprinde ca percepție şi cunoaștere aproape întregul univers infinit. Atunci este de ajuns pentru a depăși bariera timpului, într-o noua percepție, ca un tot unitar şi omniprezent. Atunci noțiunea de trecut sau de viitor devine relativa. In acel moment un individ cu acest nivel de conștiință devine un watcher detașat, ce are la dispoziție un câmp foarte larg de explorat. In mod paradoxal exista situații când acest timp, excluzând maxima ““poți cumpăra un ceas, dar nu poți cumpăra timpul” poate lucra în favoarea observatorului, dar acesta din urma are un sentiment de culpabilitate. Este destul de trist sa vedem ca tot ceea ce simțim se duce o data cu timpul, timpul nostru fizic. Este destul de dur sa ne vedem părinții care ne-au crescut murind, și o data cu timpul  amintirile devin estompate. Linia timpului este destul de scurta pentru un muritor, gândindu-ma ce am putea face sa învingem timpul, sa-l comprimam în secunde mii. In principal nimic, cu efort doar visare. Cu toate acestea de multe ori când suferim sau când avem o problema mereu ne punem bazele în timp, credem ca ne ajuta sa uitam, un fapt o dulce și iluzorie păcăleală. Adevărul este undeva la mijloc, timpul reușește sa ascundă amintirile fără a le șterge. Toate ajung în subconștient și de multe ori credem ca ele s-au dus, în uitare însă ele se afla în subconștient, ca într-un seif de uitări ramase spre amintire. Atunci când încercăm sa ne amintim ceva de multe ori poate nu reușim la prima vedere, însă atunci când avem nevoie sa ne amintim ceva mereu acel subconștient rulează și scoate din seif amintirile rare, murdare, rele, uitate și apoi, cu greu, cele frumoase, prea frumoase. Atunci, încă o data, acuzam timpul, ca patina lui a șters, a modificat, a scos clipele și totul se rezuma la o banda de hârtie, uneori dreapta, alteori cu susul în jos și fără de sfârșit, ca un inel Möbius, rece, imparțial și trecător.