Lasa-ma în nori.

Ma gândesc ca era bine sa zbor, sa plutesc în văzduh, printre nori. În cerul albastru, demodat de albastru, fără compuși pe baza de plumb sau fără nici urma de gaura în ozon. Asa cum a fost el la începuturile lumii, cerul, liniștea și legea naturii.  Demult odată, la începuturile lumii cerul era atât de jos, încât oamenii îl puteau atinge cu mana și dădeau chiar cu capul în el. Simplu nu era. Unii se mai supărau, alții, mai înalți, umblau cu capul în nori și se împiedicau. Ce mai, una peste alta erau vremuri altfel decât cele pe care tu și cu mine le cunoaștem.

Si cum erau atât de jos norii, oamenii obișnuiau sa agate de ei tot felul de lucruri. Unii agățau acolo ustensile, alții relele, câțiva hainele la uscat, restul agățau acolo pana și ceva surprize pentru dame, ca tine. Într-o seara, o femeie avea treburi, știi tu de care. Zâmbea și se învârtea într-un anumit fel în jurul focului. Își atârnase cele câteva haine de piele într-un nor și-și vedea de treaba. Omul ei se ruga la cer sa tina mai mult decât o zăbavă fărâma de rai ce-l simțea curgând din creștet și pana mai jos, undeva acolo, știi tu. Un pui de nor se tot băga și el în seama și o tot necăjea. Ba ii ascundea privirea, mai ii stingea focul, ba ii sufla în par și ii împrăștia pletele, ba ii acoperea un picior într-un joc de lumini ce întărâta focul . Apoi ii ascunse printre nori și colierul de la gat.

La început se juca și femeia, dar cum era tot mai grăbită a face cina, femeia se enerva. Dar puiul de nor, ași! Nici vorba sa stea locului. Si într-atât se înfurie femeia când văzu ca își pierdu ritmul acela plin de văpaie, ca se întoarse spre cer și blestema: "Sa dea Dumnezeu sa ajungi atât de sus încât sa nu te mai poată vedea lumea de aproape și sa nu mai poți cobora niciodată atât cât sa mai necăjești pe cineva!". Si pana sa-și dea seama ce se întâmplă, norii începură a se ridica, puiul de nor și el plutea tot mai în sus și o privea cu regret, iar omul ei, și el se înălța și dus a fost.

Si de atunci cerul a rămas sus și departe de oameni. Uneori, noaptea o sa mai vezi pe cer pieptănul femeii când sta luna într-o dunga, și pe omul ei, plimbându-se sus, când e luna plina. Colierul ei desfăcut ghidează pelerinii noaptea. Iar tu de n-oi fi cuminte or sa te ducă norii ca pe omul femeii, acolo sus în țara norilor. Iar de-oi fi cuminte poate oi ajunge sa te joci cu puiul de nori în noaptea de aur a lumii. Dar despre noaptea asta de aur ți-oi povesti altădată, când nu ai sa mai ai capul în nori, omule!