Ploi cu maci.

O aștept, încăpățânat încă, până la capătul lumii. Ca pe o tresărire prinsa în ștreangul zorilor şi vrăjită într-o clipire de sunete cristaline. Pentru ca, pentru prima oara, îşi desface privirile toate. Se spune ca seamănă cu pământul arat din care țâșnesc macii sălbatici. Seamănă cu traseul munților prin poteci umbrite de falnici brazi unde piciorul de om urca cu greu şi acolo unde un popas în poieniță te face o fiara fericită. E ca lungul drum ce nu se vrea amânat, biletul unui tren fără stații, ca mugurul vieții ce surprinde arta nașterii. Este cuibul stadiului uman croit din cioburi dezlipite din aripile de îngeri. Din fericire, se ivește căutătorul, de-o simplitate anonimă cu teama zborului, precum arbitrul tainelor de noapte, invincibil în crez și împricinat de caz. Un necunoscut tern care n-a vrut niciodată o șuetă în doi cu cântec de minciuna, el, un nebun molipsitor, plin de vise şi murdar de dragoste. Ea, o fundă imensa roşie cu care mă leg în dansul vieții, simțind că sunt ridicat pe vârfuri ca o ramură de salcie băltită în apa vie, pentru un tangou cu final, în iarba ce așteptă hrană. Este doar întâmplarea zilelor ce vin cerându-i mult mai mult, eu ca un destinatar ce suna, cu taxă inversă, știind că dacă ea va accepta plata în locul meu, am sa știu ca sunt fericit să-i restitui o viaţă plina, datoria.