Timp, Schumann, progres... și aiureli.
Ma surprind, din ce în ce mai des, când ma uit la ceas! Privesc cum timpul se scurge, din ce în ce mai repede, spre sfârșitul zilei. Instinctiv ma gândesc la Schumann, ULF, ELF și la valori de 7,83 Hz, 14,3 Hz, 20,8 Hz, 27,3 Hz şi 33,8 Hz! Timpul fuge cu viteze ridicate cu fiecare zi, aproape logaritmic. Gândesc ca poate volumul de munca, în creștere, îmi poate da o explicație. Si dacă lumea nu mai e cum o știam eu, dacă ritmul lor ma antrenează în spirala timpului? Sa existe oare un “timeline maker”?
Cazuistica cercetării experimentale nu confirma modificări ale frecvențelor Schumann în sensul unei creșteri ce poate fi pusă în evidență, determinate științific. Dacă Terra este pe cale de a fi înghițită de o gaură neagră, şi noi nu putem observa acest lucru - ocupați cu timpul ce curge vesel spre infinit, înseamnă că nu ne deranjează şi nici nu ne va deranja acest lucru, ci doar constatam ca pierdem timp într-o agitație extrema.
Logic prin analiza, este absurd să afirmi că ziua nu mai are 24 ore, ci doar 16, altfel aş cumpăra un ceas cu doar șaisprezece diviziuni orare, de colecție, aurit!
Când nu mai îmi ajunge timpul voi spune că de fapt cantitatea de informație pe care creierul meu o procesează crește neîncetat, zi de zi, iar dezvoltarea societății românești, prin posibilitățile de comunicare, ne fac tot mai dependenți unii de alții, ca într-o familie singulara, unica. Calculele și analizele cotidiene asociate acestor acestor informații şi conexiuni necesită timp, din ce în ce mai mult, cu o urmare logica - rămânând din ce în ce mai puțin pentru activitățile curente și recurente. Sper că această teorie este mai simplă şi mai aproape de adevăr și ma gândesc cu teama ce înseamnă gândire colectiva, prin acest trend, în era comunicațiilor. Progres? Aiurea... doar timp partajat.
Cazuistica cercetării experimentale nu confirma modificări ale frecvențelor Schumann în sensul unei creșteri ce poate fi pusă în evidență, determinate științific. Dacă Terra este pe cale de a fi înghițită de o gaură neagră, şi noi nu putem observa acest lucru - ocupați cu timpul ce curge vesel spre infinit, înseamnă că nu ne deranjează şi nici nu ne va deranja acest lucru, ci doar constatam ca pierdem timp într-o agitație extrema.
Logic prin analiza, este absurd să afirmi că ziua nu mai are 24 ore, ci doar 16, altfel aş cumpăra un ceas cu doar șaisprezece diviziuni orare, de colecție, aurit!
Când nu mai îmi ajunge timpul voi spune că de fapt cantitatea de informație pe care creierul meu o procesează crește neîncetat, zi de zi, iar dezvoltarea societății românești, prin posibilitățile de comunicare, ne fac tot mai dependenți unii de alții, ca într-o familie singulara, unica. Calculele și analizele cotidiene asociate acestor acestor informații şi conexiuni necesită timp, din ce în ce mai mult, cu o urmare logica - rămânând din ce în ce mai puțin pentru activitățile curente și recurente. Sper că această teorie este mai simplă şi mai aproape de adevăr și ma gândesc cu teama ce înseamnă gândire colectiva, prin acest trend, în era comunicațiilor. Progres? Aiurea... doar timp partajat.
Comentarii
Trimiteți un comentariu